10 definiții pentru decurion

decurión sm [At: ASACHI, L. 831/28 / P: ~ri-on / Pl: ~i / E: lat decurio, -onis] 1 Ofițer roman care comanda o decurie (1). 2 Membru al consiliului municipiilor și coloniilor din Imperiul Roman. 3 Șef al unui serviciu al administrației palatului imperial.

DECURIÓN, decurioni, s. m. Ofițer roman de cavalerie care comanda o decurie (1). [Pr.: -ri-on] – Din lat. decurio, -onis.

DECURIÓN, decurioni, s. m. Ofițer roman de cavalerie care comanda o decurie (1). [Pr.: -ri-on] – Din lat. decurio, -onis.

decurión (-ri-on) s. m., pl. decurióni

decurión s. m. (sil. -ri-on), pl. decurióni

DECURIÓN s.m. 1. Comandant al unei decurii. 2. Membru al senatului municipal în Imperiul Roman. ♦ Membru al administrației comunale în Italia dominată de spanioli. [Pron. -ri-on. / < it. decurione, lat. decurio].

DECURIÓN s. m. 1. comandant al unei decurii (1). 2. membru al senatului într-un municipiu sau o colonie, în Imperiul Roman. 3. șef de serviciu în administrația palatului imperial, la sfârșitul Imperiului Roman. (< lat. decurio)

DECURIÓN ~i m. Conducător al unei decurii; decan. [Sil. -ri-on] /<lat. decurio, ~onis

decurion m. căpetenia unei decurii.

*decurión m. (lat. decúrio, -ónis). Ofițer roman care, la început comanda zece, apoĭ treĭ-zecĭ de călărețĭ. Senator roman al orașelor municipale saŭ al coloniilor.

Intrare: decurion
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decurion decurionul
plural decurioni decurionii
genitiv-dativ singular decurion decurionului
plural decurioni decurionilor
vocativ singular
plural