2 intrări

15 definiții

decretát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: decreta] 1-3 Decretare (1-3).

decretát2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~áți, ~e / E: decreta] 1 Ordonat prin decret (1). 2 Stabilit printr-o decizie a unei autorități. 3 Afirmat în mod sentențios.

DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter.

DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter.

DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret; a hotărî, a ordona, a orîndui prin decret. Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne decretează:... B. O. 1953, 1. Poporul romîn decretă... independența sa administrativă. CAMIL PETRESCU, B. 98. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios, a emite o părere categorică. Ai mei... mă decretau lacom, egoist, lipsit de caracter. CAMIL PETRESCU, U. N. 38. Tot ce făcea era așa nesăbuit și fără de noimă, că nu se putea să nu dai dreptate obșteștii păreri care-l decretase nebun. M. I. CARAGIALE, C. 47. – Prez. ind. pers. 3 și: decrétă.

decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză

decretá vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. decretéz, 3 sg. și pl. decreteáză; ger. decretând

decretá vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pzi: ~téz și 3 (înv) ~étă / E: fr décreter] 1 A ordona printr-un decret (1). 2 A stabili printr-o decizie a unei autorități. 3 (Pex) A afirma în mod sentențios și categoric.

DECRETÁ vb. (JUR.) 1. a dispune, (înv.) a lega. (Prin prezenta, șeful statului ~...) 2. a proclama. (A ~ starea de asediu.)

DECRETÁ vb. I. tr. A da un decret; a hotărî prin decret. ♦ (Fig.) A declara sentențios ceva. [< fr. décréter].

DECRETÁ vb. tr. 1. a da un decret; a hotărî prin decret. 2. (fig.) a declara ceva cu emfază, sentențios; a emite o părere categorică. (< fr. décreter)

A DECRETÁ ~éz tranz. 1) A stabili prin decret. 2) fig. A declara în mod categoric; a exprima cu ton sentențios. /<fr. décréter

decretà v. 1. a da un decret; 2. a ordona, a regula printr’un decret.

*decretéz v. tr. (fr. décréter, d. décret, decret). Decid pin decret: a decreta o vînzare.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DECRETÁ vb. (JUR.) 1. a dispune, (înv.) a lega. (Prin prezenta, șeful statului ~...) 2. a proclama. (A ~ starea de asediu.)

Intrare: decretat
decretat
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decretat decretatul decreta decretata
plural decretați decretații decretate decretatele
genitiv-dativ singular decretat decretatului decretate decretatei
plural decretați decretaților decretate decretatelor
vocativ singular
plural
Intrare: decreta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) decreta decretare decretat decretând singular plural
decretea decretați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) decretez (să) decretez decretam decretai decretasem
a II-a (tu) decretezi (să) decretezi decretai decretași decretaseși
a III-a (el, ea) decretea (să) decreteze decreta decretă decretase
plural I (noi) decretăm (să) decretăm decretam decretarăm decretaserăm, decretasem*
a II-a (voi) decretați (să) decretați decretați decretarăți decretaserăți, decretaseți*
a III-a (ei, ele) decretea (să) decreteze decretau decreta decretaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)