2 intrări

20 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DECRET, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții generale obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații juridice. – Din fr. décret, lat. decretum.

decret sn [At: (a. 1748), BV II, 106 / V: (înv) dic~ / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr décret, lat decretum] 1 Act juridic emis de organul suprem al puterii de stat prin care se reglementează situații generale și impersonale sau situații individuale concrete Si: (înv) ucaz. 2 (Înv) Hotărâre a providenței. 3 (Înv) Voință a dumnezeirii.

DECRET, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații individuale, emanat de la organul suprem al puterii de stat. – Din fr. décret, lat. decretum.

DECRET, decrete, s. n. (Jur.) Act emis de către puterea executivă a statului pentru a asigura funcționarea serviciilor publice sau executarea legilor; (la noi) act emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale în exercitarea atribuțiilor sale constituționale. V. decizie, hotărîre, ordonanță. Prezidiul Marii Adunări Naționale convoacă Marea Adunare Națională prin decret.Săptămîna viitoare apare decretul. C. PETRESCU, C. V. 111.

DECRET s.n. Act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispoziții obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații individuale. ◊ Decret-lege = act prin care guvernul legiferează din proprie inițiativă în locul parlamentului. [Cf. fr. décret, lat. decretum].

DECRET s. n. act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispoziții obligatorii generale sau prin care se reglementează anumite situații individuale. ♦ ~ -lege = decret cu putere de lege. (< fr. décret, lat. decretum)

DECRET ~e n. Act oficial emis de organele superioare de stat, conținând o decizie prin care se reglementează situații generale sau individuale concrete. /<fr. décret, lat. decretum

decret n. 1. deciziune, ordin, emanând dela vr’o autoritate; 2. voință divină: decretele Providenței.

*decrét n., pl. e (lat. de-cretum, d. décernere. V. decern, cern, dis- și secret). Deciziune, ordin al unuĭ șef de stat orĭ ministru. Voință divină: decretu luĭ Dumnezeŭ. V. edict.

decret-lege s. n. Decret cu putere de lege ◊ „Un decret-lege cu privire la crearea unei Curți constituționale superioare federale și un acord asupra atribuțiilor președintelui Adunării Federale au fost adoptate de către cea de-a patra reuniune a Consiliului prezidențial al Confederației Republicilor Arabe.” Sc. 25 VI 72 p. 6. ◊ „La Atena a fost dat publicității un decret-lege care stabilește data de 29 iulie pentru organizarea referendumului asupra modificării Constituției grecești din 1968.” I.B. 13 VI 73 p. 4. ◊ „Toate decretele-legi care vor fi emise de guvern vor fi supuse aprobării Camerei deputaților.” R.l. 24 XII 76 p. 6; v. și 5 V 75 p. 6, Sc. 7 II 76 p. 8; v. și preautonomie (din decret + lege; FC I 48, 58; DN3)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

decret (desp. de-cret) s. n., pl. decrete

decret (de-cret) s. n., pl. decrete

decret s. n. (sil. -cret), pl. decrete

decret-lege (desp. de-cret-) s. n., pl. decrete-lege

decret-lege (de-cret-) s. n., pl. decrete-lege

decret-lege s. n. (sil. -cret), pl. decrete-lege

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DECRET s. (JUR.) (înv.) ofis, pitac, ucaz. (~ al organului legiuitor.)

DECRET s. (JUR.) (înv.) ofis, pitac, ucaz. (~ al organului legiuitor.)

Intrare: decret
  • silabație: de-cret info
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decret
  • decretul
  • decretu‑
plural
  • decrete
  • decretele
genitiv-dativ singular
  • decret
  • decretului
plural
  • decrete
  • decretelor
vocativ singular
plural
dicret
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: decret-lege
decret-lege substantiv neutru
  • silabație: de-cret- info
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decret-lege
  • decretul-lege
plural
  • decrete-lege
  • decretele-lege
genitiv-dativ singular
  • decret-lege
  • decretului-lege
plural
  • decrete-lege
  • decretelor-lege
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

decret, decretesubstantiv neutru

  • 1. Act prin care se stabilesc dispoziții generale obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații juridice. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Săptămîna viitoare apare decretul. C. PETRESCU, C. V. 111. DLRLC
    • 1.1. Act emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale în exercitarea atribuțiilor sale constituționale. DLRLC
      • format_quote Prezidiul Marii Adunări Naționale convoacă Marea Adunare Națională prin decret. DLRLC
etimologie:

decret-lege, decrete-legesubstantiv neutru

  • 1. Act prin care guvernul legiferează din proprie inițiativă în locul parlamentului. DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic