2 intrări

Articole pe această temă:

16 definiții

decrét sn [At: (a. 1748), BV II, 106 / V: (înv) dic~ / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr décret, lat decretum] 1 Act juridic emis de organul suprem al puterii de stat prin care se reglementează situații generale și impersonale sau situații individuale concrete Si: (înv) ucaz. 2 (Înv) Hotărâre a providenței. 3 (Înv) Voință a dumnezeirii.

DECRÉT, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții generale obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații juridice. – Din fr. décret, lat. decretum.

DECRÉT, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații individuale, emanat de la organul suprem al puterii de stat. – Din fr. décret, lat. decretum.

DECRÉT, decrete, s. n. (Jur.) Act emis de către puterea executivă a statului pentru a asigura funcționarea serviciilor publice sau executarea legilor; (la noi) act emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale în exercitarea atribuțiilor sale constituționale. V. decizie, hotărîre, ordonanță. Prezidiul Marii Adunări Naționale convoacă Marea Adunare Națională prin decret.Săptămîna viitoare apare decretul. C. PETRESCU, C. V. 111.

decrét (de-cret) s. n., pl. decréte

decrét s. n. (sil. -cret), pl. decréte

DECRÉT s. (JUR.) (înv.) ofis, pitac, ucaz. (~ al organului legiuitor.)

DECRÉT s.n. Act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispoziții obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații individuale. ◊ Decret-lege = act prin care guvernul legiferează din proprie inițiativă în locul parlamentului. [Cf. fr. décret, lat. decretum].

DECRÉT s. n. act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispoziții obligatorii generale sau prin care se reglementează anumite situații individuale. ♦ ~ -lege = decret cu putere de lege. (< fr. décret, lat. decretum)

DECRÉT ~e n. Act oficial emis de organele superioare de stat, conținând o decizie prin care se reglementează situații generale sau individuale concrete. /<fr. décret, lat. decretum

decret n. 1. deciziune, ordin, emanând dela vr’o autoritate; 2. voință divină: decretele Providenței.

*decrét n., pl. e (lat. de-cretum, d. décernere. V. decern, cern, dis- și secret). Deciziune, ordin al unuĭ șef de stat orĭ ministru. Voință divină: decretu luĭ Dumnezeŭ. V. edict.

decrét-lége (de-cret-) s. n., pl. decréte-lége

decrét-lége s. n. (sil. -cret), pl. decréte-lége


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DECRÉT s. (JUR.) (înv.) ófis, pitác, ucáz. (~ al organului legiuitor.)

decrét-lége s.n. Decret cu putere de lege ◊ „Un decret-lege cu privire la crearea unei Curți constituționale superioare federale și un acord asupra atribuțiilor președintelui Adunării Federale au fost adoptate de către cea de-a patra reuniune a Consiliului prezidențial al Confederației Republicilor Arabe.” Sc. 25 VI 72 p. 6. ◊ „La Atena a fost dat publicității un decret-lege care stabilește data de 29 iulie pentru organizarea referendumului asupra modificării Constituției grecești din 1968.” I.B. 13 VI 73 p. 4. ◊ „Toate decretele-legi care vor fi emise de guvern vor fi supuse aprobării Camerei deputaților.” R.l. 24 XII 76 p. 6; v. și 5 V 75 p. 6, Sc. 7 II 76 p. 8; v. și preautonomie (din decret + lege; FC I 48, 58; DN3)

Intrare: decret
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decret decretul
plural decrete decretele
genitiv-dativ singular decret decretului
plural decrete decretelor
vocativ singular
plural
Intrare: decret-lege
decret-lege substantiv neutru
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decret-lege decretul-lege
plural decrete-lege decretele-lege
genitiv-dativ singular decret-lege decretului-lege
plural decrete-lege decretelor-lege
vocativ singular
plural