2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

decontat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: deconta] 1-2 Decontare (1-2). 3 (Rar) Decont (3).

decontat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: deconta] 1 (D. sume cheltuite) Justificat în mod detaliat, pe bază de acte. 2 (D. bani cheltuiți în contul unei persoane fizice sau juridice) Înapoiat2. 3 (D. sume cheltuite) Defalcat în părțile componente.

DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter.

DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter.

deconta [At: DEX / Pl: ~tez / E: fr decompter] 1 A justifica detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). 2 A înapoia banii cheltuiți în contul unei persoane fizice sau juridice. 3 A defalca în părțile componente o sumă cheltuită sau care urmează a fi cheltuită.

DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat întrebuințarea unei sume primite sau provenite dintr-o operație oarecare. A deconta cheltuielile de deplasare.

DECONTÁ vb. I. tr. A justifica folosirea unei sume (primite sau provenite dintr-o operație oarecare). [< fr. décompter].

DECONTÁ vb. tr. 1. a justifica, prin acte, folosirea unei sume de bani primite. 2. a lichida obligațiile de plată prin conturile deschise la bănci, fără folosirea banilor în numerar. (< fr. décompter)

A DECONTÁ ~éz tranz. (sume de bani, cheltuieli, bunuri materiale) A motiva printr-un decont. /<fr. décompter


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză

decontá vb., ind. prez. 1 sg. decontéz, 3 sg. și pl. deconteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. decontéze; ger. decontând

Intrare: decontat
decontat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decontat
  • decontatul
  • decontatu‑
  • deconta
  • decontata
plural
  • decontați
  • decontații
  • decontate
  • decontatele
genitiv-dativ singular
  • decontat
  • decontatului
  • decontate
  • decontatei
plural
  • decontați
  • decontaților
  • decontate
  • decontatelor
vocativ singular
plural
Intrare: deconta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deconta
  • decontare
  • decontat
  • decontatu‑
  • decontând
  • decontându‑
singular plural
  • decontea
  • decontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • decontez
(să)
  • decontez
  • decontam
  • decontai
  • decontasem
a II-a (tu)
  • decontezi
(să)
  • decontezi
  • decontai
  • decontași
  • decontaseși
a III-a (el, ea)
  • decontea
(să)
  • deconteze
  • deconta
  • decontă
  • decontase
plural I (noi)
  • decontăm
(să)
  • decontăm
  • decontam
  • decontarăm
  • decontaserăm
  • decontasem
a II-a (voi)
  • decontați
(să)
  • decontați
  • decontați
  • decontarăți
  • decontaserăți
  • decontaseți
a III-a (ei, ele)
  • decontea
(să)
  • deconteze
  • decontau
  • deconta
  • decontaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

deconta

  • 1. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • A deconta cheltuielile de deplasare.
      surse: DLRLC
  • 2. A lichida obligațiile de plată prin conturile deschise la bănci, fără folosirea banilor în numerar.
    surse: MDN '00

etimologie: