2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

deconcertare sf [At: MDA ms / Pl: ~tări[1] / E: deconcerta] (Liv) Pierdere a siguranței de sine Si: deconcertat1, tulburare, zăpăcire modificată

  1. În original Pl: ~uri Ladislau Strifler

DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter.

deconcerta vt [At: DEX / Pzi: ~téz / E: fr déconcerter] (Liv; c.i. oameni) A face să-și piardă siguranța de sine Si: a tulbura, a zăpăci.

DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter.

DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A face pe cineva să-și piardă cumpătul sau siguranța de sine, a tulbura, a zăpăci. Faptul a deconcertat pe prințul Bazil Șerban, care... a început să se retragă. CAMIL PETRESCU, T. I 126.

DECONCERTÁ vb. I. tr. A face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a zăpăci, a tulbura. [< fr. déconcerter].

DECONCERTÁ vb. tr. a face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a dezorienta, a descumpăni. (< fr. déconcerter)

A SE DECONCERTÁ mă ~éz intranz. A-și pierde echilibrul moral sau mintal; a se descumpăni; a se dezechilibra; a se dezaxa. /<fr. déconcerter

A DECONCERTÁ ~éz tranz. A face să se deconcerteze. /<fr. déconcerter

*deconcertéz v. tr. (fr. déconcerter, d. concert, concert). Fac să-și peardă cumpătu, încurc, turbur: acest răspuns l-a deconcertat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză

deconcertá vb., ind. prez. 1 sg. deconcertéz, 3 sg. și pl. deconcerteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DECONCERTÁRE s. v. derută, descumpănire, dezorientare, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală.

deconcertare s. v. DERUTĂ. DESCUMPĂNIRE. DEZORIENTARE. ÎNCURCĂTURĂ. NEDUMERIRE. PERPLEXITATE. ZĂPĂCEALĂ.

DECONCERTÁ vb. v. deruta, descumpăni, dezorienta, încurca, zăpăci.

deconcerta vb. v. DERUTA. DESCUMPĂNI. DEZORIENTA. ÎNCURCA. ZĂPĂCI.

Intrare: deconcertare
deconcertare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deconcertare
  • deconcertarea
plural
  • deconcertări
  • deconcertările
genitiv-dativ singular
  • deconcertări
  • deconcertării
plural
  • deconcertări
  • deconcertărilor
vocativ singular
plural
Intrare: deconcerta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deconcerta
  • deconcertare
  • deconcertat
  • deconcertatu‑
  • deconcertând
  • deconcertându‑
singular plural
  • deconcertea
  • deconcertați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deconcertez
(să)
  • deconcertez
  • deconcertam
  • deconcertai
  • deconcertasem
a II-a (tu)
  • deconcertezi
(să)
  • deconcertezi
  • deconcertai
  • deconcertași
  • deconcertaseși
a III-a (el, ea)
  • deconcertea
(să)
  • deconcerteze
  • deconcerta
  • deconcertă
  • deconcertase
plural I (noi)
  • deconcertăm
(să)
  • deconcertăm
  • deconcertam
  • deconcertarăm
  • deconcertaserăm
  • deconcertasem
a II-a (voi)
  • deconcertați
(să)
  • deconcertați
  • deconcertați
  • deconcertarăți
  • deconcertaserăți
  • deconcertaseți
a III-a (ei, ele)
  • deconcertea
(să)
  • deconcerteze
  • deconcertau
  • deconcerta
  • deconcertaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

deconcertare

deconcerta

etimologie: