2 intrări

20 de definiții

decomandát2, -ă a [At: RL 1967, nr. 71 / Pl: ~áți, ~e / E: decomanda] 1 a (D. comenzi, invitații, ordine) La care s-a renunțat. 2 (Îs) Camere (sau) apartament ~ (Apartament cu) camere cu intrări separate, în care se poate avea acces fără a trece din una în cealaltă.

decomandát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: decomanda] Decomandare.

DECOMANDÁT, -Ă, decomandați, -te, adj. 1. (Despre comenzi, invitații, ordine) La care s-a renunțat; contramandat. 2. (În sintagma) Cameră decomandată = cameră cu intrare separată. – V. decomanda.

DECOMANDÁT, -Ă, decomandați, -te, adj. (Despre comenzi, invitații, ordine) La care s-a renunțat; contramandat. – V. decomanda.

!decomandát adj. m., pl. decomandáți; f. decomandátă, pl. decomandáte

DECOMANDÁT, -Ă adj. Care a fost anulat, contramandat. ◊ Camere decomandate = camere în care se poate intra fără a trece din una în cealaltă; camere cu intrări separate. [Cf. fr. decommandé].

DECOMANDÁT, -Ă adj. (despre camerele unei locuințe) cu intrări separate, care nu comunică între ele; (despre apartamente) cu astfel de camere. (< fr. décommandé)

decomandá vt [At: CADE / Pzi: ~ánd / E: fr décommander] A anula o comandă, o invitație, un ordin Si: a contramanda.

DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander.

DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander.

DECOMANDÁTE adj. pl. (În sintagma) Camere decomandate = camere în care se poate intra fără a trece din una în cealaltă, camere cu intrări separate. – Din fr. décommandé.

DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A anula o comandă.

decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă

decomandá vb., ind. prez. 1 sg. decománd, 3 sg. și pl. decomándă

DECOMANDÁ vb. I. tr. (Rar) A contramanda, a anula (o comandă, un ordin, o invitație). [P.i. decománd. / < fr. décommander].

DECOMANDÁ vb. tr. a contramanda, a anula (o comandă, o invitație). (< fr. décommander)

A DECOMANDÁ decománd tranz. rar (dispoziții oficiale, legi, comenzi etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a revoca; a anula; a contramanda; a infirma. /<fr. décommander

DECOMANDÁTE adj. pl.: Camere decomandate camere cu intrări separate. /<fr. décommandé


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

decomandát, -ă adj. (constr.) (Despre un apartament) Cu camere care nu comunică între ele ◊ „Schimb apartament trei camere, complet decomandat. R.l. 3 VII 79 p. 4; v. și 15 II 78 p. 4, 26 VIII 96 p. 12; v. și comandat (din de- + comandat; comunicat de M. Avram)

Intrare: decomanda

Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) decomanda decomandare decomandat decomandând singular plural
decomandă decomandați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) decomand (să) decomand decomandam decomandai decomandasem
a II-a (tu) decomanzi (să) decomanzi decomandai decomandași decomandaseși
a III-a (el, ea) decomandă (să) decomande decomanda decomandă decomandase
plural I (noi) decomandăm (să) decomandăm decomandam decomandarăm decomandaserăm, decomandasem*
a II-a (voi) decomandați (să) decomandați decomandați decomandarăți decomandaserăți, decomandaseți*
a III-a (ei, ele) decomandă (să) decomande decomandau decomanda decomandaseră
Intrare: decomandat
decomandat adjectiv

Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decomandat decomandatul decomanda decomandata
plural decomandați decomandații decomandate decomandatele
genitiv-dativ singular decomandat decomandatului decomandate decomandatei
plural decomandați decomandaților decomandate decomandatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)