12 definiții pentru decepționa


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție.

DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție.

decepționa vt [At: TDRG / P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez / E: decepție] 1-2 A înșela (speranțele sau) încrederea cuiva Si: a dezamăgi, a deziluziona.

DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A cauza o decepție, a înșela așteptările sau speranțele cuiva; a dezamăgi, a deziluziona. Spuneam secretarului companiei care mă decepționase: Mă duc în provincie. CAMIL PETRESCU, T. III 493. – Pronunțat: -ți-o-.

DECEPȚIONÁ vb. I. tr. A provoca o decepție; a dezamăgi. [Pron. -ți-o-. / < decepție + -ona].

DECEPȚIONÁ vb. tr. a provoca o decepție; a deziluziona, a dezamăgi. (< decepție + -ona)

A DECEPȚIONÁ ~éz tranz. A face să se decepționeze; a deziluziona; a dezamăgi. [Sil. -ți-o-] /Din decepție

A SE DECEPȚIONÁ mă ~éz intranz. A cădea în decepție; a ajunge în stare de decepție; a se deziluziona; a se dezamăgi. [Sil. -ți-o-] /Din decepție

*decepționéz v. tr. (d. decepțiune). Fac să vadă că e maĭ pe jos de iluziune. V. deziluzionez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză

decepționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. decepționéz, 3 sg. și pl. decepționeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DECEPȚIONA vb. a dezamăgi, a deziluziona, (fam. fig.) a dezumfla. (Vestea primită l-a ~.)

Intrare: decepționa
  • silabație: -ți-o-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • decepționa
  • decepționare
  • decepționat
  • decepționatu‑
  • decepționând
  • decepționându‑
singular plural
  • decepționea
  • decepționați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • decepționez
(să)
  • decepționez
  • decepționam
  • decepționai
  • decepționasem
a II-a (tu)
  • decepționezi
(să)
  • decepționezi
  • decepționai
  • decepționași
  • decepționaseși
a III-a (el, ea)
  • decepționea
(să)
  • decepționeze
  • decepționa
  • decepționă
  • decepționase
plural I (noi)
  • decepționăm
(să)
  • decepționăm
  • decepționam
  • decepționarăm
  • decepționaserăm
  • decepționasem
a II-a (voi)
  • decepționați
(să)
  • decepționați
  • decepționați
  • decepționarăți
  • decepționaserăți
  • decepționaseți
a III-a (ei, ele)
  • decepționea
(să)
  • decepționeze
  • decepționau
  • decepționa
  • decepționaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

decepționa

  • 1. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: dezamăgi deziluziona dezumfla attach_file un exemplu
    exemple
    • Spuneam secretarului companiei care mă decepționase: Mă duc în provincie. CAMIL PETRESCU, T. III 493.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • decepție
    surse: DEX '09 DEX '98 DN