decatir sn [At: (a. 1840) DOC. EC. 736 / V: (înv) ~ter / Pl: ~e / E: fr décatir] 1-3 (Înv) Operație prin care se obține flaușarea, lustrul sau apretul unei țesături. 4 Aparat cu ajutorul căruia se execută decatirul (1). 5 (Îe) A da (sau a pune) la ~ A potrivi lustrul sau apretul unei țesături. 6 (Rar) Operație prin care se scarmănă un postav pentru a-l flaușa. 7 (Îvp; îe) A da la ~ (pe cineva) A certa.

decatir n. instrument cu care se lustruiesc postavurile: a da la decatir (și fig. = fr. décatir).

*decatír n. (fr. décatir, d. catir, a lustrui). Scoaterea lustruluĭ unuĭ postav: a da la decatir. Fig. A supune uneĭ neplăcerĭ (de ex., uneĭ bătăĭ): ĭa dă-l la decatir pe pungașu ăsta!

decater sn vz decatir

decatir (-ruri), s. n. – 1. Acțiunea de a da lustru unei țesături. – 2. (Arg.) Bătaie, ciomăgeală. Fr. décatir. Cuvînt puțin folosit, în unele orașe din Munt. (Scriban).