decatir sn [At: (a. 1840) DOC. EC. 736 / V: (înv) ~ter / Pl: ~e / E: fr décatir] 1-3 (Înv) Operație prin care se obține flaușarea, lustrul sau apretul unei țesături. 4 Aparat cu ajutorul căruia se execută decatirul (1). 5 (Îe) A da (sau a pune) la ~ A potrivi lustrul sau apretul unei țesături. 6 (Rar) Operație prin care se scarmănă un postav pentru a-l flaușa. 7 (Îvp; îe) A da la ~ (pe cineva) A certa.