16 definiții pentru decan

decán [At: ȘINCAI, HR. I, 256/141 / Pl: ~i, ~e / E: ger Dekan, lat decanus] 1 sm Conducător al unei instituții religioase în Biserica anglicană. 2 sm (Rar) Decurion. 3-4 smf Persoana cea mai în vârstă sau cel mai vechi membru al unei asociații, instituții (învestită cu autoritatea de a conduce). 5 smf (Pex; șîs ~ de vârstă) Persoana cea mai în vârstă dintr-un grup. 6 smf Membru al corpului didactic universitar care conduce o facultate. 7 sm Avocat care conduce baroul avocaților.

DECÁN, -Ă, decani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan.

DECÁN, -Ă, decani, -e, subst. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar însărcinat cu conducerea unei facultăți; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conducea baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui local de cult. Decanul de Canterbury. 5. S. m. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan.

DECÁN, -Ă, decani, -e, s. m. și f. 1. Membru al corpului profesoral universitar însărcinat cu conducerea unei facultăți. Decanul facultății este numit de Ministerul Învățămîntului... dintre profesorii care predau una din disciplinele principale din facultate. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 71, 1193. 2. (Numai la m., în vechea organizare a justiției) Persoană (aleasă dintre avocați) care conducea baroul avocaților. Decanul baroului de Ilfov. 3. Persoana cea mai în vîrstă sau cu vechimea cea mai mare, în anumite corpuri constituite. Decanul corpului diplomatic. ◊ (Glumeț) Trata stabilirea prețurilor pentru descărcarea mărfii, în calitate de decan al hamalilor de la pontonul vapoarelor postale. BART, E. 299. Bucuros voi face ceva de ocazie pentru jubileul bătrînei decane a presei romîne. CARAGIALE, O. VII 218. 4. (În biserica anglicană, numai la m.) Conducător, șef al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui local de cult. Decanul de Canterbury a vizitat Institutul romîn pentru relațiile culturale cu străinătatea. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2739.

DECÁN, -Ă s.m. și f. 1. Profesor (sau alt membru al corpului profesoral universitar) care deține conducerea unei facultăți. 2. Persoana cea mai în vârstă sau care are vechimea cea mai mare într-un anumit corp constituit. // s.m. 1. (Ant.) Ofițer roman care comanda 10 soldați; decurion. 2. (În trecut) Persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul avocaților. 3. Conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană. [ < lat. decanus, cf. it. decano, fr. doyen).

DECÁN2 s. n. hidrocarbură saturată aciclică cu 10 atomi de carbon în moleculă. (< deca- + -an)

DECÁN1 s. m. regiune a cerului care face parte din semnele zodiacului. (< fr. décan, lat. decanus)

DECÁN3, -Ă I. s. m. 1. (ant.) decurion. 2. persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare dintr-un anumit corp constituit. 3. (în trecut) persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul. 4. conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană. II. s. m. f. membru al corpului profesoral universitar care deține conducerea unei facultăți. (< lat. decanus, germ. Dekan)

DECÁN ~i m. 1) (într-o instituție de învățământ superior) Conducător al unei facultăți. 2) Conducător al unei societăți sau al unei instituții. 3) Membru al unei colectivități cu cea mai mare vechime în funcție. 4) (în biserica anglicană) Conducător ecleziastic. 5) ist. (în armată romană) Conducător al unei decurii; decurion. /<lat. decanus, germ. Decan

decan m. 1. capul unei Facultăți; 2. cel mai bătrân într’un corp sau societate: decanul baroului; 3. titlul unei demnități ecleziastice, în biserica catolică.

*decán m. (lat. decanus, subofițer care comanda zece soldațĭ, șef de zece călugărĭ, d. decem, zece). Cel maĭ bătrîn saŭ maĭ vechĭ într’o societate. Titlu uneĭ demnitățĭ bisericeștĭ catolice. Șefu uneĭ facultățĭ în universitate. Șefu advocaților unuĭ oraș. Șef în general (fam. saŭ iron.): decanu bețivanilor, al calicilor. V. stareț.

decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne

decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

decan, decani s. m. (deț.) deținutul cu cea mai grea condamnare; deținutul cu cele mai multe condamnări.

Intrare: decan
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decan decanul
plural decani decanii
genitiv-dativ singular decan decanului
plural decani decanilor
vocativ singular
plural