3 intrări

15 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DECAN, -Ă, decani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan.

decan [At: ȘINCAI, HR. I, 256/141 / Pl: ~i, ~e / E: ger Dekan, lat decanus] 1 sm Conducător al unei instituții religioase în Biserica anglicană. 2 sm (Rar) Decurion. 3-4 smf Persoana cea mai în vârstă sau cel mai vechi membru al unei asociații, instituții (învestită cu autoritatea de a conduce). 5 smf (Pex; șîs ~ de vârstă) Persoana cea mai în vârstă dintr-un grup. 6 smf Membru al corpului didactic universitar care conduce o facultate. 7 sm Avocat care conduce baroul avocaților.

DECAN, -Ă, decani, -e, subst. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar însărcinat cu conducerea unei facultăți; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conducea baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui local de cult. Decanul de Canterbury. 5. S. m. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan.

DECAN, -Ă, decani, -e, s. m. și f. 1. Membru al corpului profesoral universitar însărcinat cu conducerea unei facultăți. Decanul facultății este numit de Ministerul Învățămîntului... dintre profesorii care predau una din disciplinele principale din facultate. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 71, 1193. 2. (Numai la m., în vechea organizare a justiției) Persoană (aleasă dintre avocați) care conducea baroul avocaților. Decanul baroului de Ilfov. 3. Persoana cea mai în vîrstă sau cu vechimea cea mai mare, în anumite corpuri constituite. Decanul corpului diplomatic. ◊ (Glumeț) Trata stabilirea prețurilor pentru descărcarea mărfii, în calitate de decan al hamalilor de la pontonul vapoarelor postale. BART, E. 299. Bucuros voi face ceva de ocazie pentru jubileul bătrînei decane a presei romîne. CARAGIALE, O. VII 218. 4. (În biserica anglicană, numai la m.) Conducător, șef al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui local de cult. Decanul de Canterbury a vizitat Institutul romîn pentru relațiile culturale cu străinătatea. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2739.

DECAN, -Ă s.m. și f. 1. Profesor (sau alt membru al corpului profesoral universitar) care deține conducerea unei facultăți. 2. Persoana cea mai în vîrstă sau care are vechimea cea mai mare într-un anumit corp constituit. // s.m. 1. (Ant.) Ofițer roman care comanda 10 soldați; decurion. 2. (În trecut) Persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul avocaților. 3. Conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană. [ < lat. decanus, cf. it. decano, fr. doyen).

DECAN3, -Ă I. s. m. 1. (ant.) decurion. 2. persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare dintr-un anumit corp constituit. 3. (în trecut) persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul. 4. conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană. II. s. m. f. membru al corpului profesoral universitar care deține conducerea unei facultăți. (< lat. decanus, germ. Dekan)

DECAN1 s. m. regiune a cerului care face parte din semnele zodiacului. (< fr. décan, lat. decanus)

DECAN2 s. n. hidrocarbură saturată aciclică cu 10 atomi de carbon în moleculă. (< deca- + -an)

DECAN ~i m. 1) (într-o instituție de învățământ superior) Conducător al unei facultăți. 2) Conducător al unei societăți sau al unei instituții. 3) Membru al unei colectivități cu cea mai mare vechime în funcție. 4) (în biserica anglicană) Conducător ecleziastic. 5) ist. (în armată romană) Conducător al unei decurii; decurion. /<lat. decanus, germ. Decan

decan m. 1. capul unei Facultăți; 2. cel mai bătrân într’un corp sau societate: decanul baroului; 3. titlul unei demnități ecleziastice, în biserica catolică.

*decán m. (lat. decanus, subofițer care comanda zece soldațĭ, șef de zece călugărĭ, d. decem, zece). Cel maĭ bătrîn saŭ maĭ vechĭ într’o societate. Titlu uneĭ demnitățĭ bisericeștĭ catolice. Șefu uneĭ facultățĭ în universitate. Șefu advocaților unuĭ oraș. Șef în general (fam. saŭ iron.): decanu bețivanilor, al calicilor. V. stareț.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

decan, decani s. m. (deț.) deținutul cu cea mai grea condamnare; deținutul cu cele mai multe condamnări.

Intrare: decan (astron.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decan
  • decanul
  • decanu‑
plural
  • decani
  • decanii
genitiv-dativ singular
  • decan
  • decanului
plural
  • decani
  • decanilor
vocativ singular
  • decanule
  • decane
plural
  • decanilor
Intrare: decan (chim.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decan
  • decanul
  • decanu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • decan
  • decanului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: decan (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decan
  • decanul
  • decanu‑
plural
  • decani
  • decanii
genitiv-dativ singular
  • decan
  • decanului
plural
  • decani
  • decanilor
vocativ singular
  • decanule
  • decane
plural
  • decanilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

decan, decanisubstantiv masculin

  • 1. Regiune a cerului care face parte din semnele zodiacului. MDN '00
etimologie:

decansubstantiv neutru

  • 1. Hidrocarbură saturată aciclică cu 10 atomi de carbon în moleculă. MDN '00
etimologie:
  • deca- + -an MDN '00

decan, decanisubstantiv masculin
deca, decanesubstantiv feminin

  • 1. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Decanul facultății este numit de Ministerul Învățămîntului... dintre profesorii care predau una din disciplinele principale din facultate. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 71, 1193. DLRLC
  • 2. masculin Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Decanul baroului de Ilfov. DLRLC
  • 3. masculin Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Decanul corpului diplomatic. DLRLC
    • format_quote glumeț Trata stabilirea prețurilor pentru descărcarea mărfii, în calitate de decan al hamalilor de la pontonul vapoarelor postale. BART, E. 299. DLRLC
    • format_quote glumeț Bucuros voi face ceva de ocazie pentru jubileul bătrînei decane a presei romîne. CARAGIALE, O. VII 218. DLRLC
  • 4. masculin (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. DEX '09
    • 4.1. (În biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui local de cult. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Decanul de Canterbury a vizitat Institutul romîn pentru relațiile culturale cu străinătatea. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2739. DLRLC
  • 5. în Antichitate Ofițer roman care comanda 10 soldați. DEX '09 DN
    sinonime: decurion
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.