decagon sn^[1] [At: LTR² / Pl: ~oane / E: fr décagone] Poligon cu zece laturi. modificată

DECAGÓN, decagoane, s. n. Poligon cu zece laturi.

DECAGÓN s.n. Poligon cu zece laturi. [Cf. fr. décagone < gr. deka – zece, gonia – unghi].

DECAGÓN s. n. poligon cu zece laturi. (< fr. décagone)

DECAGÓN ~oáne n. Poligon cu zece laturi. /<fr. décagone

decagon n. figură cu zece unghiuri și zece laturi.

*decagón n., pl. oane (deca- și vgr. gonia, unghi). Geom. Figură compusă din zece unghiurĭ și zece laturĭ.

decagon s. n., pl. decagoane

decagon s. n., pl. decagoane

decagón s. n., pl. decagoáne

DECA- „zece, înzecit, de zece ori”. ◊ gr. deka „zece” > fr. déca-, it. id., engl. id., germ. deka- > rom. deca-. □ ~cord (v. -cord), s. n., instrument muzical asemănător cu harpa, avînd zece coarde; ~edru (v. -edru), s. n., figură geometrică avînd zece fețe; ~fil (v. -fil₂), adj., cu zece frunze sau foi; ~gin (v. -gin), adj., cu zece pistile; ~ginie (v. -ginie), s. f., grupă de plante cu zece pistile, în clasificarea linneană; ~gon (v. -gon₂), s. n., poligon cu zece laturi; ~mer (v. -mer), adj., compus din zece părți; ~petal (v. -petal), adj., (despre corolă) care are zece petale; ~pod (v. -pod), adj., care are zece picioare; ~pode (v. -pod), s. n. pl., 1. Ordin de moluște cefalopode care au zece tentacule. 2. Ordin de crustacee superioare care posedă cinci perechi de picioare; ~silab (v. -silab), adj., s. m., (vers) compus din zece silabe; ~stil (v. -stil), adj., s. n., (templu) a cărui fațadă este compusă din zece coloane.