*debitór, -oáre adj. și s. (lat. debitor, d. debére, a datori, compus din de- și habére, a avea. V. debil). Datornic, care se găsește la debit.

DEBITOR s., adj. 1. s., adj. datornic, (înv.) îndatoritor, platnic. (Un ~ care și-a plătit datoria.) 2. adj. datorat. (Sumă ~.)

DEBITOR s., adj. 1. s., adj. v. datornic. 2. adj. v. datorat.

DEBITÓR, -OÁRE (< fr., lat.) adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care datorează; (despre sume) care se înscriu în debit² (2), datorat; (despre soldurile acelor conturi) la care debitul² (2) depășește creditul. ◊ Sold d. = soldul conturilor al căror debit este mai mare decât creditul. Suma d. = sumă înscrisă în debitul unui cont. 2. S. m. și f. Datornic; persoană fizică sau juridică ce a contractat o datorie față de un terț, numit creațier. ◊ D. insolvabil = d. care nu-și poate achita datoriile la scadență. D. principal = d. care a contractat un împrumut pentru a cărui achitare au garantat alte persoane. D. ipotecar = d. care garantează rambursarea unui împrumut cu bunuri ce pot fi ipotecate. ♦ (Dr.) Persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea, să facă sau să nu facă ceva.

debitor adj. m., s. m., pl. debitori, f. sg. și pl. debitoare

debitor adj. m., s. m., pl. debitori; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoare

debitor adj. m., s. m., pl. debitori; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoare

debitor m. datornic.

debitor, ~oare [At: ALECSANDRI, O. P: 146 / Pl: ~i, ~oare / E: fr débiteur, lat debitor] 1 a (D. sume de bani) Care se găsește în debitul² (2) unui cont. 2-3 smf, a (Persoană fizică sau juridică) care are datorie în bani sau în alte bunuri Si: datornic.

DEBITOR² ~i m. 1) Persoană (fizică sau juridică) care are de întors o datorie; datornic. 2) jur. Persoană obligată să facă ceva în baza unui raport juridic. /<fr. débiteur, lat. debitor

DEBITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) 1) (despre sume de bani) Care este trecut la debitul unui cont. 2) (despre persoane fizice sau juridice) Care are de plătit o datorie; datornic. Întreprindere ~oare. /<fr. débiteur, lat. debitor

DEBITOR, -OARE I. adj. (despre sume de bani) care se înscrie în debit² (2); datorat. ◊ (despre conturi) în care debitul² (2) depășește creditul. II. s. m. f. datornic, cel care este creditat. ◊ persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea sau să (nu) facă ceva. (< fr. débiteur, lat. debitor)

DEBITOR, -OARE adj. (Despre sume de bani) Datorat. // s.m. și f. Datornic; cel care este creditat. ♦ (Jur.) Persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea, să facă sau să nu facă ceva. [Cf. it. debitore, fr. débiteur, lat. debitor].

DEBITOR², -OARE, debitori, -oare, s. m. și f. (În opoziție cu creditor) Persoană care datorează cuiva o sumă de bani; datornic. Reclamă îndată prin tribunalul de comerț lichidarea acestei sume... și dacă debitorul va întîrzia cu plata, cere lichidarea lui. ALECSANDRI, O. P. 146.

DEBITOR¹, -OARE, debitori, -oare, adj. (Despre sume de bani, în opoziție cu creditor) Care se găsește la debitul unui cont; datorat. ♦ (Despre titulari de conturi) Care datorează (mărfuri sau sume de bani). Întreprindere debitoare.

Debitor ≠ creditor