2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEBILITÁRE, debilitări, s. f. Faptul de a (se) debilita; debilitate. – V. debilita.

DEBILITÁRE, debilitări, s. f. Faptul de a (se) debilita; debilitate. – V. debilita.

debilitare sf [At: DEX / Pl: ~tări / E: debilita] 1-2 Pierdere a rezistenței unui organism (la efort fizic sau) la îmbolnăviri Si: debilitat1 (1-2).

DEBILITÁRE s. f. Faptul de a (se) debilita; debilitate.

DEBILITÁRE s.f. Acțiunea de a (se) debilita și rezultatul ei; slăbire; slăbiciune. [< debilita].

DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare.

DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare.

debilita vrt [At: DEX / Pzi: ~tez / E: fr débiliter, lat debilitare] 1-4 (A-și pierde sau) a face să-și piardă rezistența (la efort fizic sau) la îmbolnăviri.

DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Tranz. A face să devină plăpînd, debil, lipsit de putere. Boala debilitează organismul.Refl. A slăbi, a deveni plăpînd, debil.

DEBILITÁ vb. I. tr., refl. A face să devină sau a deveni debil. [Cf. fr. débiliter, lat. debilitare].

DEBILITÁ vb. tr., refl. a face să devină, a deveni debil. (< fr. debiliter, lat. debilitare)

A SE DEBILITÁ mă ~éz intranz. A deveni debil. /<fr. débiliter, lat. debilitare

A DEBILITÁ ~éz tranz. A face să se debilizeze. /<fr. débiliter, lat. debilitare

*debilitéz v. tr. (lat. debilito, -áre). Slăbesc, ĭaŭ puterea: beția debilitează proasta lume.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

debilitáre s. f., g.-d. art. debilitắrii; pl. debilitắri

debilitáre s. f., g.-d. art. debilitării; pl. debilitări

debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză

debilitá vb., ind. prez. 1 sg. debilitéz, 3 sg. și pl. debiliteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEBILITÁRE s. șubrezire. (~ unui copil.)

DEBILITARE s. șubrezire. (~ unui copil.)

DEBILITÁ vb. a (se) slăbănogi, a slăbi, a (se) șubrezi, (reg.) a (se) ticăloși, (prin Munt.) a (se) șiștăvi. (S-a ~ de tot, bietul copil!)

DEBILITA vb. a (se) slăbănogi, a slăbi, a (se) șubrezi, (reg.) a (se) ticăloși, (prin Munt.) a (se) șiștăvi. (S-a ~ de tot, bietul copil!)

Intrare: debilitare
debilitare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • debilitare
  • debilitarea
plural
  • debilitări
  • debilitările
genitiv-dativ singular
  • debilitări
  • debilitării
plural
  • debilitări
  • debilitărilor
vocativ singular
plural
Intrare: debilita
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • debilita
  • debilitare
  • debilitat
  • debilitatu‑
  • debilitând
  • debilitându‑
singular plural
  • debilitea
  • debilitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • debilitez
(să)
  • debilitez
  • debilitam
  • debilitai
  • debilitasem
a II-a (tu)
  • debilitezi
(să)
  • debilitezi
  • debilitai
  • debilitași
  • debilitaseși
a III-a (el, ea)
  • debilitea
(să)
  • debiliteze
  • debilita
  • debilită
  • debilitase
plural I (noi)
  • debilităm
(să)
  • debilităm
  • debilitam
  • debilitarăm
  • debilitaserăm
  • debilitasem
a II-a (voi)
  • debilitați
(să)
  • debilitați
  • debilitați
  • debilitarăți
  • debilitaserăți
  • debilitaseți
a III-a (ei, ele)
  • debilitea
(să)
  • debiliteze
  • debilitau
  • debilita
  • debilitaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

debilitare

etimologie:

  • vezi debilita
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

debilita

etimologie: