2 intrări

4 definiții

deștíngere sf vz destindere

deștínge (-g, -ns), vb. – A coborî, a se da jos. – Var. deștinde. Lat. descĕndĕre (Candrea-Dens., 495; Tiktin; Candrea), cf. it. descendere, fr. descendre, sp. descender. Este dublet de la forma neol. descinde, vb. (a coborî, a se da jos; a se opri, a se caza; despre poliție, a face o descindere într-o casă sau într-un local), cu sensurile fr. descendre. Înv. (sec. XVI-XVII).

deștíng, -íns, a -ínge v. tr. (lat. descéndere, după verbele în -ing, ca încing). Vechĭ. Descind, mă scobor.

Intrare: deștinge
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deștinge deștingere deștins deștingând singular plural
deștinge deștingeți, deștingeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deșting (să) deșting deștingeam deștinsei deștinsesem
a II-a (tu) deștingi (să) deștingi deștingeai deștinseși deștinseseși
a III-a (el, ea) deștinge (să) deștingă deștingea deștinse deștinsese
plural I (noi) deștingem (să) deștingem deștingeam deștinserăm deștinseserăm, deștinsesem*
a II-a (voi) deștingeți (să) deștingeți deștingeați deștinserăți deștinseserăți, deștinseseți*
a III-a (ei, ele) deșting (să) deștingă deștingeau deștinseră deștinseseră
Intrare: deștingere
deștingere
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deștingere deștingerea
plural deștingeri deștingerile
genitiv-dativ singular deștingeri deștingerii
plural deștingeri deștingerilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)