damf sn [At: VISSARION, FL. 169/ V: ~mpf l Pl: ~uri / E: ger Dampf] (Pop) 1 Vapori de băutură alcoolică. 2 (Pex) Orice miros caracteristic înțepător (neplăcut) Si: iz. 3 Alcool tare. 4 (Pfm; îlv) A lua ~ A se îmbăta. 5 (Pfm; îlav) Cu ~ Cu pasiune Si: aprins, înfierbântat. 6 (Pfm; îe) A fl (sau a avea) ~ A fi ușor amețit de băutură. 7 (Îae) A fi pornit pe ceartă. 8 (Pfm; îe) A da ~ A intensifica. 9 (Pfm; îae) A accelera. 10 (Trs) Zăpușeală.

DAMF, damfuri, s. n. (Fam.) Miros dezagreabil, caracteristic (de alcool) pe care îl exală cineva sau ceva. – Din germ. Dampf.^[1]

DAMF, damfuri, s. n. (Fam.) Miros dezagreabil, caracteristic (de alcool) pe care îl exală cineva sau ceva. – Din germ. Dampf.^[1]

DAMF s. n. (Familiar) Mirosul de alcool pe care îl exaltă un bețiv; exalație. Ajunsese pînă la cei din față damful din gura perceptorului. PAS, L. I 27.

damf (fam.) s. n., pl. dámfuri

damf s. n., pl. dámfuri

DAMF s.n. Abur. ♦ (Fam.) Miros de alcool pe care îl exală cineva sau ceva. [< germ. Dampf].

DAMF s. n. (fam.) miros de alcool pe care îl exală cineva sau ceva. (< germ. Dampf)

damf (-fúri), s. n. – 1. Presiune, mai ales exercitată de unele gaze. – 2. (Arg.) Curaj, avînt. Germ. Dampf „vapor” (Iordan, BF, VII, 225).

DAMF ~uri n. Miros dezagreabil (de alcool) care se răspândește de la cineva sau ceva. /<germ. Dampf