DAMASC s. n. Țesătură de in, bumbac, mătase, cu desene mari în relief, folosită la confecționarea fețelor de masă, a lenjeriei de pat etc. – Din it. damasco, lat. (a)damascus.

damasc [At: (a. 1747) IORGA, S. D. XII, 45 / V: (înv) ~că sf (rar) -mas sn / Pl: ~uri / E: fr damas, it damasco (Damas)] 1 sn Țesătură de bumbac, de in, de mătase sau de lână cu desene mari, satinate, reprezentând flori, peisaje, figuri geometrice etc., pe un fond mat, folosită (în special) la confecționarea fețelor de masă, a lenjeriei de pat, a draperiilor etc. 2 sn (Lpl) Diferite tipuri de bumbac. 3 sn (Înv) Lamă de oțel foarte dur, sudat (cu aspect marmorat), folosită la confecționarea armelor albe. 4-5 sn, a (Pex; șîș sabie damasc) (Sabie) confecționată din acest oțel.

DAMASC s. n. Țesătură de in, bumbac, mătase sau lână, cu desene mari în relief, folosită la confecționarea fețelor de masă, a albiturilor de pat etc. – Din it. damasco, lat. (a)damascus.

DAMASC s. n. Țesătură de in, bumbac, mătase sau uneori lînă, cu desene mari în relief. Față de masă de damasc. ▭ Acest steag... era de damasc alb. BĂLCESCU, la TDRG.

DAMASC s.n. Țesătură de in, de bumbac, de mătase etc. cu desene în relief. [< it. damasco, cf. Damasc – oraș în Asia].

DAMASC s. n. țesătură de in, bumbac, mătase etc. decorată cu flori și ornamente în relief. (< it. damasco)

DAMASC n. Țesatură cu desene în relief, folosită, mai ales, pentru confecționarea fețelor de masă și a cuverturilor. /<it. damasco, lat. damascus

Damasc n. oraș în Turcia aziatică (Siria): 260.000 loc. Veche reședință a califilor Omiazi, celebră odinioară prin fabricarea săbiilor de oțel.

damásc n., pl. urĭ (ngr. dámaskon, adică „din Damasc”, un oraș în Siria, locu de origine al acesteĭ stofe; it. damasco, fr. damas). O stofă de matasă (saŭ și de lînă) cu firu gros ca ripsu și vărgată (damaschinată) în lung și care se numea și damască (pl. aște saŭ dămăștĭ). în Mold și adamască (rus. adamaška) și mai vechĭ șam și șamalagea. V. camohas.

adamască^1[1] sf vz damasc

damas sn vz damasc

damască sf vz damasc

†ADAMASCĂ sf. ⛓ 1 Un fel de țesătură de mătase cu flori sau desenuri care mai ’nainte se fabrica în orașul Damasc ¶ 2 Mold. O țesătură în patru sau cinci ițe a cărei urzeală este de in sau bumbac, iar bătătura de lînă de diferite colori: la ferestre spînzurau niște perdele de ~ (GN.) (🖼 28) [rus.].

damască f. 1. un fel de mătase cu desenuri sau flori (adusă înainte dela Damasc), numită în vechime camohas și șamalagea; 2. stofă de lână ornamentată. [It. DAMASCO].

adamáscă, V. damasc.

damasc (țesătură) s. n.

Damasc (capitala Siriei) s. propriu n.

damasc (țesătură) s. n.

*Damasc (nume de loc) s. propriu n.

damasc (text.) s. n.

DAMASC s. (TEXT.) (înv.) șam. (Un brâu de ~.)

DAMASC s. (TEXT.) (înv.) șam. (Un brîu de ~.)

damasc (-curi), s. m. – Oțel de Damasc. Lat. med. damascus, poate prin intermediul it. damasco. – Der. damască (var. adamască), s. f. (damasc), cf. fr. damas, sp. adamasco, germ. Damast, bg. damaska, pol. adamaszek, rus. adamaška; damaschina, vb. din fr. damasquiner. Cf. adamască, damă, mischie.

Damasc, unul dintre cele mai vechi orașe din lume, capitala Siriei, pe drumul căruia Iisus Hristos i s-a arătat lui Saul, un fariseu fanatic care persecuta pe creștini, ceea ce l-a determinat să se convertească la creștinism, fiind botezat de Anania și primind numele de botez de Pavel.

DAMASC (ESH SHAM, DIMASHQ), cap. Siriei, situată într-o depr. la poalele M-ților Antiliban, pe râul Barada; 1,45 mil. loc. (1992). Nod de comunicații. Aeroport internațional. Pr. centru economic, politic și cultural al țării. Televizoare, aparatură telefonică. Ind. textilă, a cimentului, sticlei, farmaceutică și alim. (zahăr). Artizanat (feronerie și țesături). Academie de științe. Universitate. Muzeu național. Fortăreață (sec. 12-13), moscheea Omeiazilor (sec. 8), mausoleul lui Saladin (sec. 12), palatul lui Azem (sec. 18). Oraș străvechi, întemeiat în sec. 16 î. Hr.; capitală a Regatului arameilor (sec. 10 î. Hr.), a făcut parte din Asiria, Regatul Noului Babilon, Persia ș.a., fiind apoi stăpânit de romani, bizantini, arabi (capitală a Califatului omeiad, 661-750) și de turcii otomani (1516-1918). Important centru meșteșugăresc și comercial medieval; în 1920 a devenit centrul ad-tiv al terit. Siria, aflat sub mandat francez; din 1941, capitala Siriei independente (cea mai veche capitală din lume în funcțiune).

APOLODOR din Damasc (c. 60-125 d. Hr.), arhitect și constructor militar roman, de origine grec. A construit Podul peste Dunăre, de la Drobeta și Forul lui Traian din Roma, cu celebra Columnă.

Drumul Damascului – Expresia vine de la o povestire din „Faptele apostolilor” (cap. IX), unde se relatează că Saul (numele dinainte de creștinare al apostolului Pavel), prigonitor pînă atunci al creștinilor, a plecat într-o zi la Damasc (oraș din Asia Mică, azi capitala Siriei). Pe drum, „o lumină l-a învăluit deodată ca într-un fulger” și, în urma acestei viziuni, s-a decis și a trecut la creștinism. Literatura a reținut imaginea și a creat expresia „drumul Damascului” sau „a luat drumul Damascului”, spre a caracteriza prin această formulă lapidară cazurile în care o revelație provoacă o bruscă schimbare de idei, sentimente, sau păreri. În sensul cel mai laic al cuvîntului revelație. BIB.