2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dărăcitor, ~oare [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i, ~oare / E: dărăci + -tor] 1 smf Persoană care se ocupă cu dărăcitul Si: (rar) darac, (înv) dărăcar (1). 2 sf (Rar) Darac.

DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DĂRĂCITÓR2, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în dărăcitul lînii, cînepii, inului etc.

DĂRĂCITÓR1, dărăcitoare, s. n. Pieptenele cu care se dărăcește; darac.

DĂRĂCITÓR1 ~oáre n. Pieptene pentru scărmănat, pieptănat sau pentru destrămat lâna, cânepa sau inul; darac. /a dărăci + suf. ~tor

DĂRĂCITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană specializată în lucrările de dărăcire. /a dărăci + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dărăcitoáre s. f., g.-d. art. dărăcitoárei; pl. dărăcitoáre

dărăcitoáre s. f., g.-d. art. dărăcitoárei; pl. dărăcitoáre

dărăcitór2 (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre

dărăcitór (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DĂRĂCITÓR s. v. darac.

DĂRĂCITOR s. (TEXT.) darac, scărmănătoare, (reg.) pieptene, (Transilv. și Ban.) drîglu, (Transilv.) hecelă, huci. (~ pentru scărmănat lîna.)

Intrare: dărăcitoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărăcitoare
  • dărăcitoarea
plural
  • dărăcitoare
  • dărăcitoarele
genitiv-dativ singular
  • dărăcitoare
  • dărăcitoarei
plural
  • dărăcitoare
  • dărăcitoarelor
vocativ singular
  • dărăcitoare
  • dărăcitoareo
plural
  • dărăcitoarelor
Intrare: dărăcitor (instrument)
dărăcitor2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărăcitor
  • dărăcitorul
  • dărăcitoru‑
plural
  • dărăcitoare
  • dărăcitoarele
genitiv-dativ singular
  • dărăcitor
  • dărăcitorului
plural
  • dărăcitoare
  • dărăcitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dărăcitor (instrument)

  • 1. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: darac

etimologie:

  • Dărăci + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09

dărăcitor, -oare (persoană) dărăcitoare dărăcitor

  • 1. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Dărăci + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09