dărâmător, ~oare smf [At: DEX² / Pl: ~i, ~oare / E: dărâma + -ător] 1-5 (Rar) Persoană care dărâmă (1-2, 5-7).

DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărâmătór s. m., pl. dărâmătóri

DĂRÎMĂTÓR, -OÁRE, dărîmători, – oare s. m. și f. Persoană care dărîmă. Acum stau în dreptul casei mele... și nu o mai găsesc. Dărîmătorii o duc în tărăboanțe și care, și o varsă departe, desfăcută în cărămizi și bîrne. ARGHEZI, P. T. 147.

dărâmătoáre (rar) s. f., g.-d. art. dărâmătoárei; pl. dărâmătoáre

dărâmătoáre s. f., g.-d. art. dărâmătoárei; pl. dărâmătoáre