dârvar [At: HURMUZACHI X, 531 / V: (înv) dăr~, (reg) dărbar / Pl: ~i / E: vsl дръварь] (Înv) 1 sm Slugă cu statutul de scutelnic¹, care avea obligația de a aduce stăpânului lemne din pădure și a se îngriji de încălzirea camerelor. 2-3 sm, a (Rar) (Animal) care este destinat unor munci grele. 4 (Reg; îf dărbar) Țigan.

dârvar(i) m. pl. od. țigani scutelnici cari aduceau stăpânului lor un număr de care de lemne: scutelnici, pescari, văcari, vânători și dârvari FIL. [Slav. DRŬVARĬ, lemnar]. V. dreavă.

DÎRVÁR, dîrvari, s. m. (Învechit) Slujitor care aducea lemne din pădure la curțile boierești și avea grijă de încălzitul camerelor. Cele patruzeci de lude: scutelnici, pescari, văcari, vînători și dîrvari, i-am împrăștiat în tot județul. FILIMON, C. 45.

dîrvár m. (bg. dŭrvar, d. dŭrvo, lemn. V. dîrvală). Pe la 1800. Tăĭetor de copacĭ în pădure (de obiceĭ, Țigan). Cal dîrvar (Cihac), cal de dus greutățĭ la stînă (cal de dîrvală).

dârvár (rar) s. m., pl. dârvári

dârvár s. m., pl. dârvári

dârvár, dârvári, s.m. (reg.) tăietor de lemne în pădure.

DÎRVAR subst.(tăetor de lemne, om de corvoadă). 1. Darvar/u și Dărvărescu, fam., act.; Darvari, fam., ar., din Clisura (Bibl. rom. veche III). 2. Dîrvariciu, C. (Puc). Cf. Drevești = Drăvești s. (17 B II 199, n 288) < sl. дръва „lemne”.