DÂLMĂ, dâlme, s. f. (Reg.) Formă de relief cu aspect de deal scund, izolat și cu vârful rotunjit. – Contaminare între dâmb și gâlmă.

dâlmă sf [At: (a. 1737) IORGA, S. D. XIII, 231 / V: dâlm sn, dâmlă / Pl: ~me / E: ctm dâmb + gâlmă] (Reg) 1 Formă de relief cu aspect de deal mic, cu vârful rotunjit, neîmpădurit, care se găsește de obicei în regiuni de câmpie. 2 (Prc) Vârf de deal. 3 Grămadă de pământ pietros, ca o căpiță. 4 Răzor. 5 Loc în care se unesc două văi. 6 Insulă. 7 (Med; înv) Nodul. 8 Vârf al nasului. 9 (Înv) Perineu la femei. 10 (Bot) Nod la ramificația unei plante. 11 Nod în lemnul de foc sau în scândură.

DÂLMĂ, dâlme, s. f. (Reg.) Formă de relief cu aspect de deal scund, izolat și cu vârful rotunjit. – Probabil contaminare între dâmb și gâlmă.

dâlmă f. Tr. deal. [Origină necunoscută].

dâlm sn vz dâlmă

dâmlă sf vz dâlmă

DÎLMĂ (pl. -me) sf. 🌐 Deal izolat, dîmb: trupul ortacului lui este spînzurat pe o ~ între hotară (SAD.).

DÎLMĂ, dîlme, s. f. (Regional) 1. Formă de relief izolată avînd forma unui mamelon. V. gorgan, gîlmă, grui. 2. Ridicătură sau val de pămînt (construit de oameni) servind ca hotar; semn prin care se desparte un ogor de altul; coamă, răzor.

* dîlmă f., pl. e (V. dîlm). Vest. Dîmb, movilă, gorgan, hotar de pămînt între ogoare. Dîmb, deal mic (Iorga, Ist. Arm. rom. 1, 142). Munt. est. Gîlcă, hîlmă, tumoare. V. slog.

dâlmă (dâmb) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. dâlmei; pl. dâlme

dâlmă (dâmb) (reg.) s. f., g.-d. art. dâlmei; pl. dâlme

dâlmă s. f., g.-d. art. dâlmei; pl. dâlme

DÂLMĂ s. v. dâmb, înălțime, ridicătură.

dîlmă s. v. DÎMB. ÎNĂLȚIME. RIDICĂTURĂ.