14 definiții pentru cuveni


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire.

CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire.

cuveni [At: PSALT. 56/7 / Pzi: 3 cuvine / E: ml convenio, -ire cf cuviință, cuviincios, conveni] 1 vr (Construit cu dativul persoanei) A avea drept la ceva. 2 vr (Construit cu dativul persoanei) A merita. 3 vr (Construit sau nu cu dativul persoanei și complinit printr-un infinitiv sau un conjunctiv) A fi conform normelor moralei Si: a se cădea (29). 4 vr (Îlav) Cum se ~ne După cum se cere. 5 vr A se potrivi. 6 vr (Înv) A fi vrednic de... 7 vr (Înv; în vechile texte bisericești, după vsl подобитисе) A se asemăna. 8 vi (Frm; crpr la Alecsandri) A conveni. 9 vt A recunoaște. 10 vr A trebui. corectată

CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. 1. (Construit cu dativul) A-i reveni cuiva de drept ceva, a avea drept la ceva, a merita. Unul zicea că i se cuvine numai lui bourul. SBIERA, P. 1. Acest măr se cuvine celei mai frumoase zeițe. ISPIRESCU, U. 5. Mie mi se cuvine această cinste. CREANGĂ, P. 184. Ostașii mei cer plata ce lor li se cuvine. ALECSANDRI, T. II 152. 2. (De obicei urmat de o propoziție cu verbul la conjunctiv) A fi conform cu cerințele morale, a se cădea, a fi cu cale, a sta bine (cuiva). Bucuros, cumnate, numai cît se cuvine să se așeze mai întîi și mai întîi cumnata Leona. SADOVEANU, N. F. 14. O prinde orice lucru, căci așa se și cuvine. EMINESCU, O. I 159. Povețe în privința timpului cînd se cuvine ca vînătorul să-și pună pușca și pofta în cui. ODOBESCU, S. III 38. ◊ Loc. adv. Cum se cuvine = așa cum trebuie, după cum se cere, cum se cade. Caută de casă cum se cuvine unei bune gospodine. NEGRUZZI. S. I 147. Te-nvață de la mine Ca să mori cum se cuvine! ALECSANDRI, P. P. 101.

A SE CUVENÍ pers. 3 se cuvíne intranz. 1) (despre sarcini, bunuri materiale sau spirituale) A aparține în mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cădea. 2) A fi dator (din obligație morală); a se cădea. ◊ Cum se cuvine cum se cere; cum trebuie. /<lat. convenire

cuvenì v. 1. a fi dator: mi se cuvine; 2. a trebui (sub raportul social), a se cădea, a fi cu cale: după cum se cuvine. [Lat. CONVENIRE].

cuvín, -venít, a se -ení v. refl. (cu și vin saŭ lat. con-venire; it. convenire, fr. sp. convenir, pg. convir. Uzitat numaĭ la pers. III sing. și pl.). Se datorește: mi se cuvine un franc, aceștĭ francĭ ți se cuvin ție. Trebuĭe, se cade: nu se cuvine să rîzĭ de el, se cuvine ca el să plătească. Vechĭ. Se aseamănă (convine).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!cuvení (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvíne, imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 să se cuvínă; ger. cuveníndu-se

cuvení vb., ind. prez. 3 sg. cuvíne, 3 pl. cuvín, imperf. 3 sg. cuveneá; conj. prez. 3 sg. și pl. cuvínă; ger. cuvenínd


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUVENÍ vb. 1. v. merita. 2. v. reveni. 3. a cadra, a se cădea, a trebui, (înv.) a se dostoi, a privi. (Nu se ~ să facă asta!) 4. v. trebui. 5. v. putea.

CUVENI vb. 1. a merita. (Ți se ~ o bătaie!) 2. a i se cădea, a-i reveni, (înv. și reg.) a-i veni. (Dă-mi partea care mi se ~.) 3. a cadra, a se cădea, a trebui, (înv.) a se dostoi, a privi. (Nu se ~ să faci asta!) 4. a se cădea, a se cere, a se impune, a trebui, (înv. și pop.) a căuta. (Se ~ să procedăm astfel...) 5. a se cădea, a (se) putea. (Se ~ ca noi să fim pasivi?)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cuvení (-vín, -ít), vb. refl.1. A corespunde, a aparține. – 2. A fi conform cu, a se cădea. – 3. A se potrivi, a se armoniza, a se îmbina. Lat. convenῑre (Pușcariu 478; REW 2193; DAR); cf. it. convenire, prov., fr., cat. convenir, port. convir. Este dublet al neol. conveni, din fr.Der. necuvenit, adj. (necorespunzător, nepotrivit; reprobabil); cuvios, adj. (înv.,potrivit; înv., just, autentic; înv., politicos, respectuos; milostiv; reverend, titlu dat membrilor clerului sau călugărilor; înv., impunător, distins); der. de la o formă n (cf. vie față de vină), cu suf. -os (Pușcariu 481 îl derivă greșit de la un lat. *conveniosus, ipoteză abandonată în DAR); necuvios, adj. (indecent; reprobabil; lipsit de pietate); cuvioșie, s. f. (înv., politețe; pietate); necuvioșie, s. f. (înv., indecență; impietate); cuviință, s. f. (conveniență; decență, bună-cuviință; pudoare; justificare, drept; obligație; conformitate; înv., lux, fast), probabil conform der. ca și cuvios, cu suf. -ință (după Pușcariu 477 și DAR, direct din lat. convenientia), este dublet al neol. conveniență, s. f.; cuvenință, s. f. (conveniență), formă literară latinistă a cuvîntului anterior (sec. XIX, înv.); necuviință, s. f. (grosolănie, indecență; lipsă de respect); cuviincios, adj. (potrivit; conform, corespunzător; înv., drept, întemeiat; înv., necesar; decent; politicos, plin de reverență); necuviincios, adj. (indecent, lipsit de respect, grosolan); încuviința, vb. (a aproba; a se învoi, a permite); descuviința, vb. (a dezaproba; a condamna).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DECET IMPERATOREM STANTEM MORI (lat.) un împărat se cuvine să moară în picioare – Maximă atribuită împăratului Vespasian. Semnifică înfruntarea demnă și stoică a destinului.

NON DECET (lat.) nu se cuvine – Avertisment asupra unei acțiuni care nu trebuie întreprinsă sau a unui cuvânt ce nu trebuie rostit.

QUID DECEAT, QUID NON (lat.) ce se cuvine și ce nu – Horațiu, „Ars poetica”, 308. În artă, ca și în viață, trebuie să știi să găsești întotdeauna tonul potrivit.

Intrare: cuveni
verb (V323)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuveni
  • cuvenire
  • cuvenit
  • cuvenitu‑
  • cuvenind
  • cuvenindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • cuvine
(să)
  • cuvi
  • cuvie
  • cuvenea
  • cuveni
  • cuvenise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • cuvin
(să)
  • cuvi
  • cuvie
  • cuveneau
  • cuveni
  • cuveniseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cuveni

  • 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva.
    exemple
    • Unul zicea că i se cuvine numai lui bourul. SBIERA, P. 1.
      surse: DLRLC
    • Acest măr se cuvine celei mai frumoase zeițe. ISPIRESCU, U. 5.
      surse: DLRLC
    • Mie mi se cuvine această cinste. CREANGĂ, P. 184.
      surse: DLRLC
    • Ostașii mei cer plata ce lor li se cuvine. ALECSANDRI, T. II 152.
      surse: DLRLC
  • 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cădea attach_file 3 exemple
    exemple
    • Bucuros, cumnate, numai cît se cuvine să se așeze mai întîi și mai întîi cumnata Leona. SADOVEANU, N. F. 14.
      surse: DLRLC
    • O prinde orice lucru, căci așa se și cuvine. EMINESCU, O. I 159.
      surse: DLRLC
    • Povețe în privința timpului cînd se cuvine ca vînătorul să-și pună pușca și pofta în cui. ODOBESCU, S. III 38.
      surse: DLRLC
    • 2.1. locuțiune adverbială Cum se cuvine = așa cum trebuie, după cum se cere, cum se cade.
      exemple
      • Caută de casă cum se cuvine unei bune gospodine. NEGRUZZI. S. I 147.
        surse: DLRLC
      • Te-nvață de la mine Ca să mori cum se cuvine! ALECSANDRI, P. P. 101.
        surse: DLRLC

etimologie: