9 definitions for cutumă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cutu sf [At: DEX2 / Pl: ~me / E: fr coutume] 1 Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată Si: (liv) consuetudine, obicei. 2 Obiceiul pământului.

CUTÚMĂ, cutume, s. f. Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată; consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume.

CUTÚMĂ, cutume, s. f. Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată; consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume.

CUTÚMĂ s.f. (Jur.) Normă de drept nescrisă, adoptată prin tradiție; consuetudine. [< fr. coutume].

CUTÚMĂ s. f. normă de drept nescrisă, adoptată prin tradiție; consuetudine. (< fr. coutume)

CUTÚMĂ ~e f. Normă de drept nescrisă, consfințită prin tradiție; obiceiul pământului. /<fr. coutume


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cutúmă s. f., g.-d. art. cutúmei; pl. cutúme

cutúmă s. f., g.-d. art. cutúmei; pl. cutúme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUTÚMĂ s. (JUR.) consuetudine, datină, obicei, tradiție, uz, uzanță. (Practică consacrată prin ~.)

CUTU s. (JUR.) consuetudine, datină, obicei, tradiție, uz, uzanță. (Practică consacrată prin ~.)

Entry: cutumă
substantiv feminin (F1)
Inflection sources: DOR
no article def. article
nominative-accusative singular
  • cutu
  • cutuma
plural
  • cutume
  • cutumele
genitive-dative singular
  • cutume
  • cutumei
plural
  • cutume
  • cutumelor
vocative singular
plural