9 definiții pentru „cutumă”   declinări

CUTÚMĂ, cutume, s. f. Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată; consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume.

CUTÚMĂ, cutume, s. f. Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată; consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume.

cutúmă s. f., g.-d. art. cutúmei; pl. cutúme

cutúmă s. f., g.-d. art. cutúmei; pl. cutúme

CUTÚMĂ s. (JUR.) consuetudine, datină, obicei, tradiție, uz, uzanță. (Practică consacrată prin ~.)

CUTÚMĂ s.f. (Jur.) Normă de drept nescrisă, adoptată prin tradiție; consuetudine. [< fr. coutume].

CUTÚMĂ s. f. normă de drept nescrisă, adoptată prin tradiție; consuetudine. (< fr. coutume)

CUTÚMĂ ~e f. Normă de drept nescrisă, consfințită prin tradiție; obiceiul pământului. /<fr. coutume


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CUTÚMĂ s. (JUR.) consuetudine, datină, obicei, tradiție, uz, uzanță. (Practică consacrată prin ~.)