9 definiții pentru cuticulă

CUTÍCULĂ, cuticule, s. f. 1. Strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule epiteliale. Cuticulă dentară. 2. Partea superficială, chitinoasă a tegumentului la artropode, servind drept schelet extern. 3. Strat ceros la suprafața fructelor, a frunzelor și a tulpinilor tinere. – Din fr. cuticule, lat. cuticula.

CUTÍCULĂ, cuticule, s. f. 1. Strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule epiteliale. Cuticulă dentară. 2. Partea superficială, chitinoasă a tegumentului la artropode, servind drept schelet extern. 3. Strat ceros la suprafața fructelor, a frunzelor și a tulpinilor tinere. – Din fr. cuticule, lat. cuticula.

CUTICÚLĂ, cuticule, s. f. Membrană sau strat foarte subțire și rezistent care acoperă și protejează smalțul dinților, corpul, tija sau foile plantelor.

cutículă s. f., g.-d. art. cutículei; pl. cutícule

cutículă s. f., g.-d. art. cutículei; pl. cutícule

CUTÍCULĂ s.f. Strat subțire și rezistent care învelește și protejează smalțul dinților, corpul sau foile plantelor. [< fr. cuticule, cf. lat. cuticula – pieliță].

CUTÍCULĂ s. f. 1. strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața celulelor epiteliale. 2. zonă superficială, chitinoasă, a tegumentului insectelor și crustaceelor. 3. peliculă superficială a fructelor, frunzelor și tulpinilor tinere, conținând cutină. (< fr. cuticule, lat. cuticula)

CUTÍCULĂ ~e f. 1) Strat rezistent care acoperă suprafața ce vine în contact cu mediul înconjurător al celulelor epiteliale. ~ dentară. 2) Strat seros care acoperă fructele și frunzele. /<fr. cuticule, lat. cuticula

*cutículă f., pl. e (lat. cuticula, dim. d. cutis, pele [!]). Anat. Pele foarte supțire [!], peliță, epidermă. V. membrană.

Intrare: cuticulă
cuticulă substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuticulă cuticula
plural cuticule cuticulele
genitiv-dativ singular cuticule cuticulei
plural cuticule cuticulelor
vocativ singular
plural