17 definiții pentru curcubetă curcubătă cucurbătă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CURCUBÉTĂ, curcubete, s. f. (Reg.) 1. Dovleac (Cucurbita pepo maxima). 2. Tigvă. [Var.: curcubắtă s. f.] – Lat. cucurbita.

CURCUBÉTĂ, curcubete, s. f. (Reg.) 1. Dovleac (Cucurbita pepo maxima). 2. Tigvă. [Var.: curcubắtă s. f.] – Lat. cucurbita.

curcube sf [At: LB / V: (reg) cucurbătă, cucurbeată, cucur~-, cucurbete, cucurbită, ~bătă, ~bită, ~te sm, ~ețe sm / Pl: ~te / E: ml curcubita] (Reg) 1 (Șîc ~ porcească, ~te-de-nutreț, cucurbite-românești) Dovleac (Curcubita pepo). 2 (Șîc ~-galbenă, ~-albă, ~de-betcă, ~-de-cuculă, ~-de-tras) Tigvă (Lagenaria siceraria). 3 (Îc) ~-buburoasă (sau râioasă) Bostan (Curcubita verucosa). 4 (Îc) Cucurb-porcească, (sau sălbatică) Mutătoare (Bryonia alba). 5 (Îf -te) Pepene verde (Citrullus vulgaris). 6 (Fig) Vas făcut din fructul curcubetei (1), în care se păstrează lichide și care servea (înainte de apariția furtunului) și pentru scoaterea băuturilor din butoi Si: (reg) tâlv, tidvă, trăgace. 7 Curcubeu (3).

CURCUBÉTĂ, curcubete, s. f. (Transilv.) 1. Tigvă. 2. Dovleac. Fiind pleșugă... adică cu capul gol ca o curcubetă, n-o putea vedea tatăl-său în ochi. RETEGANUL, P. II 67. – Variantă: (regional) cucurbătă (SLAVICI, N. I 33) s. f.

CURCUBÉTĂ ~e f. pop. rar 1) Plantă târâtoare cu fructe mari, rotunde sau lunguiețe; dovleac; bostan. 2) depr. Cap de om; tigvă. /<lat. cucurbita

CURCUBẮTĂ s. f. v. curcubetă.

cucurbetă (curcubetă) f. Tr. 1. bostan (Cucurbita pepo); 2. tidvă (Cucarbita lagenaria). [Lat. CUCURBITA].

curcúbătă (Ban.), f., pl. ete (lat. cucúrbita, id.; fr. courge, pv. cogorde; it. corbezza [lat. cucurbĭtea]. Cp. cu curcubeŭ). Dovleac. – În Maram. cucúrbătă (?), în bibl. Petersbg. Ion, 4, 7, -étă, ca și’n Trans. și mrom.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

curcubétă (reg.) s. f., g.-d. art. curcubétei; pl. curcubéte

curcubétă s. f., pl. curcubéte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CURCUBÉTĂ s. v. dovleac, pepene, tărtăcuță, tigvă, tâlv.

curcube s. v. DOVLEAC. PEPENE. TĂRTĂCUȚĂ. TIGVĂ. TÎLV.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

curcubétă (curcubéte), s. f.1. Dovleac (Cucurbita pepo). – 2. Plantă (Aristolochia clematitis). – 3. Dovleac uscat. – 4. Cap, dovleac, țeastă. 5. Varietate de pere. – Var. cucurbe(a)tă, curcube(a)tă. Mr. curcubetă. Lat. cucurbĭta (Pușcariu 426; Candrea-Dens., 420; REW 2367; DAR); cf. it. corbezza (< *cucurbitea). – Der. cucurbețică (var. cucurbețea), s. f. (nume dat mai multor plante, Bryonia alba, Bryonia dioica, Coccinia indica, Aristolochia clematitis).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cucurbắtă, cucurbete, (cuculbătă), s.f. – (reg.) 1. (bot.) Dovleac, bostan (Cucurbita Pepo); harbuz, ludău, pepene. 2. Țeastă, craniu; tidva capului (Țiplea, 1906). – Lat. cucurbita „dovleac” (Scriban, MDA).

Intrare: curcubetă
curcubetă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • curcube
  • curcubeta
plural
  • curcubete
  • curcubetele
genitiv-dativ singular
  • curcubete
  • curcubetei
plural
  • curcubete
  • curcubetelor
vocativ singular
plural
curcubătă substantiv feminin
substantiv feminin (F20)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • curcubă
  • curcubăta
plural
  • curcubete
  • curcubetele
genitiv-dativ singular
  • curcubete
  • curcubetei
plural
  • curcubete
  • curcubetelor
vocativ singular
plural
cucurbătă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cucurbă
  • cucurbăta
plural
  • cucurbăte
  • cucurbătele
genitiv-dativ singular
  • cucurbăte
  • cucurbătei
plural
  • cucurbăte
  • cucurbătelor
vocativ singular
plural

curcubetă curcubătă cucurbătă regional

etimologie: