CURĂȚITOR, -OARE, curățitori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor.

curățătorie sf [At: DEX² / Pl: ~ii / E: curățat¹ + -orie] 1 Loc în care se curăță (1) (chimic) obiecte de îmbrăcăminte sau de uz casnic din țesături Si: spălătorie chimică. 2 Atelier unde se efectuează curățarea (3) pieselor turnate. corectat(ă)

curățitor, ~oare smf, a [At: ANON. CAR. / V: ~iu / Pl: ~oare / E: curăți] 1-16 Curățător (1-16).

curățitoriu a, smf vz curățitor corectat(ă)

CURĂȚITOR, -TOARE I. adj. verb. CURĂȚI. II. sm. f. Cel ce, aceea care curăță: ~ de haine.

CURĂȚITOR, -OARE, curățitori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor.

CURĂȚITOR, -OARE, curățitori, -oare, adj. Care curăță, purificator.

CURĂȚITOR, -OARE, curățitori, -oare, adj. Care curăță. – Din curăți + suf. -(i)tor.

curățătorie-boiangerie s. f. Atelier în care se curăță și se vopsesc diferite obiecte ◊ „La Drăgănești (Olt) se va da în folosință o baie populară amplasată într-o clădire în care va mai funcționa și o secție de curățătorie-boiangerie și covoare.” R.l. 11 VIII 77 p. 5 (din curățătorie + boiangerie)

curățitor-sablator s. m. Muncitor care curăță și netezește piesele mecanice cu un jet de nisip ◊ „De asemenea, angajează oțelari, forjori, termiști-tratamentiști, turnători-formatori, rectificatori, curățitori-sablatori, vulcanizatori, ungători, ascuțitori scule, debitator materiale, mașiniști pod rulant cu autorizație I.S.C.I.R., sculer S. D. V., zidari șamotori, primitori distribuitori.” I.B. 16 III 74 p. 4; v. și turnător-formator (din curățitor + sablator)

spălătorie-curățătorie s. f. Unitate comercială unde se spală și se curăță hainele ◊ „Vizităm pe platforma Militari cea mai mare unitate de spălătorie-curățătorie din țară.” R.l. 20 II 75 p. 1; v. și dulciuri-răcoritoare (1974) (din spălătorie + curățătorie)

CURĂȚĂTORIE ~i f. Atelier unde se curăță chimic obiecte de îmbrăcăminte, covoare etc. [G.-D. curățătoriei] /curățat + suf. ~ărie

CURĂȚITOARE ~ori f. Mașină sau instalație pentru înlăturarea corpurilor străine dintr-un material (granular, pulverulent etc.). /a curăța + suf. ~toare

CURĂȚITOR² ~oare (~ori, ~oare) Care curăță. /a curăța + suf. ~tor

curățitor a. și m. care curăță, care scoate petele: curățitor de haine.

curățitór, -oáre adj. și s. Care curăță: curățitor de haĭne, de ghete. V. văxuitor.

curățătorie s. f., art. curățătoria, g.-d. art. curățătoriei; pl. curățătorii, art. curățătoriile (desp. -ri-i-)

curățitoare (aparat) s. f., g.-d. art. curățitorii; pl. curățitori

curățitor¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. curățitori; f. sg. și pl. curățitoare

curățătorie s. f., art. curățătoria, g.-d. art. curățătoriei; pl. curățătorii, art. curățătoriile

curățitoare (mașină) s. f., g.-d. art. curățitorii; pl. curățitori

curățitor¹ adj. m., pl. curățitori; f. sg. și pl. curățitoare

curățătorie s. f., art. curățătoria, g.-d. art. curățătoriei; pl. curățătorii, art. curățătoriile

curățitoare (mașină) s. f., g.-d. art. curățitorii; pl. curățitori

curățitor adj. m., pl. curățitori; f. sg. și pl. curățitoare

CURĂȚĂTORIE s. spălătorie. (~ chimică.)

CURĂȚĂTORIE s. spălătorie. (~ chimică.)