2 intrări

4 definiții

cupelá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cupeleáză

CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].

CUPELÁ vb. tr. a supune procedeului cupelației. (< fr. coupeller)

*cupeléz v. tr. (fr. coupeller, d. coupelle, cupelă). Chim. Supun cupelațiuniĭ.

Intrare: cupela
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cupela cupelare cupelat cupelând singular plural
cupelea cupelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cupelez (să) cupelez cupelam cupelai cupelasem
a II-a (tu) cupelezi (să) cupelezi cupelai cupelași cupelaseși
a III-a (el, ea) cupelea (să) cupeleze cupela cupelă cupelase
plural I (noi) cupelăm (să) cupelăm cupelam cupelarăm cupelaserăm, cupelasem*
a II-a (voi) cupelați (să) cupelați cupelați cupelarăți cupelaserăți, cupelaseți*
a III-a (ei, ele) cupelea (să) cupeleze cupelau cupela cupelaseră
Intrare: cupelat
cupelat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cupelat cupelatul cupela cupelata
plural cupelați cupelații cupelate cupelatele
genitiv-dativ singular cupelat cupelatului cupelate cupelatei
plural cupelați cupelaților cupelate cupelatelor
vocativ singular
plural
cupelare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cupelare cupelarea
plural cupelări cupelările
genitiv-dativ singular cupelări cupelării
plural cupelări cupelărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)