cupare sf [At: PRECUP, P. 12 / Pl: ~pări / E: cupă¹] 1-2 Cupat¹ (1-2). 3 (Trs) Poliță.

CUPARE s. f. tăiere, retezare. ◊ (spec.) operație estetică de „ajustare” a urechilor la câinii de rasă. (după fr. coupage)

CUPAR, cupari, s. m. Dregător domnesc, în Evul Mediu, în Moldova, care avea funcția de ajutor al paharnicului; titlu purtat de acest dregător. – Cupă¹ + suf. -ar

cupar sm [At: (a. 1591) GCR I, 38/19 / Pl: ~i / E: cupă + -ar] 1-2 (Mol; în Evul Mediu) (Dregător domnesc cu) funcția de ajutor al paharnicului. 3 Titlu purtat de cupar (1).

CUPAR, cupari, s. m. Dregător domnesc, în evul mediu, în Moldova, care avea funcția de ajutor al paharnicului; titlu purtat de acest dregător. – Cupă¹ + suf. -ar.

CUPAR, cupari, s. m. (Învechit și arhaizant, în orînduirea feudală) Boiernaș, ajutor al paharnicului. Stolnicii și cuparii mici slujeau în puțin număr, după rînduiala condicii. SADOVEANU, Z. C. 107. Cuparul îi ducea cupa [împăratului] și pivnicerul purta ulciorul de vin. SADOVEANU, D. P. 26 Oi spune... cuparilor să împle cupele cu vin. EMINESCU N. 7. Cuparul îi aduse potirul de aur din care beau domnii. ODOBESCU, S. A. 95.

CUPAR s. m. (Mold.) (Ajutor de) paharnic (uneori însoțit de determinări de tipul vel). A: Fiind cupariul cel bătrin la Țarigrad, au tocmit lucru de domnie pentru Dabija vornic. CRB, 160^v. Vel cupar pune vutcă în două pahară. GHEORGACHI; cf. CRB, 161^r; PSEUDO-MUSTE // B: Dupre aceasta greși cupariul împăratului si pitariul. CRON. 1687, 21^v; cf. CRON. 1687, 22^r. C: Kupar. AC, 349. Variante: copar(iu) (CRON. 1687, 22^r). Etimologie: cupă + suf. -ar. Vezi și cupărie. Cf. m e s c ă t o r, p a h a r n i c.

cupar m. boierinașul Curții care continuă slujba paharnicului până la ridicarea mesei.

cupár m. (d. cupă). Vechĭ. Paharnicu privat al domnuluĭ (pe cînd cel de la solemnitățĭ se numea „paharnic”).

cupar (înv., reg.) s. m., pl. cupari

cupar s. m., pl. cupari

cupar s. m., pl. cupari