CUPAR s. m. (Mold.) (Ajutor de) paharnic (uneori însoțit de determinări de tipul vel). A: Fiind cupariul cel bătrin la Țarigrad, au tocmit lucru de domnie pentru Dabija vornic. CRB, 160^v. Vel cupar pune vutcă în două pahară. GHEORGACHI; cf. CRB, 161^r; PSEUDO-MUSTE // B: Dupre aceasta greși cupariul împăratului si pitariul. CRON. 1687, 21^v; cf. CRON. 1687, 22^r. C: Kupar. AC, 349. Variante: copar(iu) (CRON. 1687, 22^r). Etimologie: cupă + suf. -ar. Vezi și cupărie. Cf. m e s c ă t o r, p a h a r n i c.