8 definiții pentru cupar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cupar sm [At: (a. 1591) GCR I, 38/19 / Pl: ~i / E: cupă + -ar] 1-2 (Mol; în Evul Mediu) (Dregător domnesc cu) funcția de ajutor al paharnicului. 3 Titlu purtat de cupar (1).

CUPÁR, cupari, s. m. Dregător domnesc, în Evul Mediu, în Moldova, care avea funcția de ajutor al paharnicului; titlu purtat de acest dregător. – Cupă1 + suf. -ar

CUPÁR, cupari, s. m. Dregător domnesc, în evul mediu, în Moldova, care avea funcția de ajutor al paharnicului; titlu purtat de acest dregător. – Cupă1 + suf. -ar.

CUPÁR, cupari, s. m. (Învechit și arhaizant, în orînduirea feudală) Boiernaș, ajutor al paharnicului. Stolnicii și cuparii mici slujeau în puțin număr, după rînduiala condicii. SADOVEANU, Z. C. 107. Cuparul îi ducea cupa [împăratului] și pivnicerul purta ulciorul de vin. SADOVEANU, D. P. 26 Oi spune... cuparilor să împle cupele cu vin. EMINESCU N. 7. Cuparul îi aduse potirul de aur din care beau domnii. ODOBESCU, S. A. 95.

cupar m. boierinașul Curții care continuă slujba paharnicului până la ridicarea mesei.

cupár m. (d. cupă). Vechĭ. Paharnicu privat al domnuluĭ (pe cînd cel de la solemnitățĭ se numea „paharnic”).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: cupar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cupar
  • cuparul
  • cuparu‑
plural
  • cupari
  • cuparii
genitiv-dativ singular
  • cupar
  • cuparului
plural
  • cupari
  • cuparilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)