9 definiții pentru cupar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUPÁR, cupari, s. m. Dregător domnesc, în Evul Mediu, în Moldova, care avea funcția de ajutor al paharnicului; titlu purtat de acest dregător. – Cupă1 + suf. -ar

cupar sm [At: (a. 1591) GCR I, 38/19 / Pl: ~i / E: cupă + -ar] 1-2 (Mol; în Evul Mediu) (Dregător domnesc cu) funcția de ajutor al paharnicului. 3 Titlu purtat de cupar (1).

CUPÁR, cupari, s. m. Dregător domnesc, în evul mediu, în Moldova, care avea funcția de ajutor al paharnicului; titlu purtat de acest dregător. – Cupă1 + suf. -ar.

CUPÁR, cupari, s. m. (Învechit și arhaizant, în orînduirea feudală) Boiernaș, ajutor al paharnicului. Stolnicii și cuparii mici slujeau în puțin număr, după rînduiala condicii. SADOVEANU, Z. C. 107. Cuparul îi ducea cupa [împăratului] și pivnicerul purta ulciorul de vin. SADOVEANU, D. P. 26 Oi spune... cuparilor să împle cupele cu vin. EMINESCU N. 7. Cuparul îi aduse potirul de aur din care beau domnii. ODOBESCU, S. A. 95.

CUPAR s. m. (Mold.) (Ajutor de) paharnic (uneori însoțit de determinări de tipul vel). A: Fiind cupariul cel bătrin la Țarigrad, au tocmit lucru de domnie pentru Dabija vornic. CRB, 160v. Vel cupar pune vutcă în două pahară. GHEORGACHI; cf. CRB, 161r; PSEUDO-MUSTE // B: Dupre aceasta greși cupariul împăratului si pitariul. CRON. 1687, 21v; cf. CRON. 1687, 22r. C: Kupar. AC, 349. Variante: copar(iu) (CRON. 1687, 22r). Etimologie: cupă + suf. -ar. Vezi și cupărie. Cf. m e s c ă t o r, p a h a r n i c.

cupar m. boierinașul Curții care continuă slujba paharnicului până la ridicarea mesei.

cupár m. (d. cupă). Vechĭ. Paharnicu privat al domnuluĭ (pe cînd cel de la solemnitățĭ se numea „paharnic”).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: cupar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cupar
  • cuparul
  • cuparu‑
plural
  • cupari
  • cuparii
genitiv-dativ singular
  • cupar
  • cuparului
plural
  • cupari
  • cuparilor
vocativ singular
  • cuparule
  • cupare
plural
  • cuparilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cupar

  • 1. Dregător domnesc, în Evul Mediu, în Moldova, care avea funcția de ajutor al paharnicului; titlu purtat de acest dregător.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Stolnicii și cuparii mici slujeau în puțin număr, după rînduiala condicii. SADOVEANU, Z. C. 107.
      surse: DLRLC
    • Cuparul îi ducea cupa [împăratului] și pivnicerul purta ulciorul de vin. SADOVEANU, D. P. 26.
      surse: DLRLC
    • Oi spune... cuparilor să împle cupele cu vin. EMINESCU N. 7.
      surse: DLRLC
    • Cuparul îi aduse potirul de aur din care beau domnii. ODOBESCU, S. A. 95.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cupă + sufix -ar.
    surse: DEX '09