2 intrări
53 de definiții

Explicative DEX

cunun sn vz cui

cunún și (Trans. noed) curún, a -á v. tr. (d. cunună saŭ d. lat. coronare, a încununa, a încorona; pv. cat. sp. coronar, fr. couronner, pg. coroar). Vechĭ. Încunun. Azĭ. Căsătoresc: preotu ĭ-a cununat. Doară nu m’am cununat cu el saŭ cu ĭa! se zice ironic cînd cineva se tot ține de tine și nu te lasă să te ducĭ unde vreĭ, ca cum aĭ fi legat pin contract.

CUI, cuie, s. n. 1. Piesă de metal sau de lemn, formată dintr-o tijă cu vârf ascuțit și cu un capăt numit floare, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiți răul anterior. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a simți frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care și-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la o dorință, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui (1). – Lat. cuneus.

CUNUNA, cunun, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare.

cui sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 254/8 / V: (reg) cunu / Pl: ~e / E: ml cuneus, -um] 1 (Mar) Pană. 2 Bucată de lemn și, mai ales, de metal subțire, de formă cilindrică sau cu muchii, ascuțită la un capăt și cu floare la celălalt, care se bate în lemn sau în zid, servind la fixarea unui obiect de altul. 3 (Îs) ~ de lemn Cep. 4 (Îs) ~ spintecat Piesă de siguranță dintr-o bucată de sârmă îndoită, care împiedică desfacerea piulițelor. 5 (Îe) ~ cu (sau pe) ~ (se) scoate Exprimă părerea că o suferință nouă face să se uite cea dinainte. 6 (Pfm; îe) A-și bate un ~ în cap A adopta o atitudine care aduce necazuri. 7 (Pfm; îe) A avea nădejde în cineva ca într-un ~ de tei A nu avea încredere. 8 (Pfm; îe) A fi (a se ști) cu (sau a avea, a-i sta, a-i intra) un ~ la (sau în) inimă (sau în coastă) A avea o teamă mare. 9 (Pfm; îae) A avea un necaz mare. 10 (Pfm; îe) A sta (sau a fi ca) pe ~e A fi nerăbdător. 11 (Pfm; îae) A nu avea astâmpăr. 12 (Pfm; îe) A face ~e (de bleah) A-i fi frig. 13 Bucată de lemn sau de metal bătută sau înșurubată în perete sau în ușă servind drept cuier. 14 Fiecare din brațele cuierului. 15 (În casele țărănești; pex) Cuier de perete. 16 (Pfm; îe) A-și pune pofta-n ~ A renunța la un lucru mult dorit. 17 (Reg; adesea lpl) Zăvor de lemn. 18 Bucată de lemn înfiptă în ușă drept clanță. 19 (Reg; îs) -ul capătului, ~ie la capete, ~ele de la capul osiilor, ~ul de bleah, ~ul de carâmb, ~ele de la răscoale Cuiele (2) care țin fixă roata carului. 20 (Mol; la car; îs) ~ prin dric(uri) Cui (2) care unește piscul cu inima și cu vârtejul carului. 21 (Mun; la car; îs) ~ din inima (sau din inimoiul căruței sau carului, ~ul inimii) Cui (2) care trece prin dricuri. 22 (Reg; la car; îs) ~ din urechi Cui (2) care trece prin urechile proțapului și prin pisc. 23 (La căruțe) Cui (2) bătut la capătul oiștei, de care se leagă opritorile. 24 (Reg; la jug; îs) ~ul jugului, ~ul din (la, prin) jug, ~ul japiței, ~ul grindeiului Cui (2) care intră prin gaura japiței, a proțapului, prin cea din ceafa jugului și prin proțap și care, de obicei, rămâne totdeauna la jug. 25 (La jug) Resteu. 26 (Reg; la cârcea; îs) ~ul lopățelei Cuiul (2) care se varsă la capătul din stânga al lopățelei cârcelei. 27 (Reg; la plug; îs) ~ul potângului Cui (2) care apucă potângul plugului. 28 (La grapă; îs) ~ele grapei Dinții grapei. 29 (La războiul de țesut) Cui (2) care se vâră într-una din găurile lopățicei spre a împiedica sulul de a se da înapoi. 30 (La vârtelniță) Fiecare din cele patru fofeze de la capetele răscrucilor. 31 (Reg; îs) ~ele alergătoarei Cuiele (2) care trec prin capetele celor două fofeze și prin capătul de sus al răzimătoarei alergătoarei. 32 (Reg; îs) ~ de scară sau ~ul scării Fuscel. 33 (Reg; îs) ~ele fagurului Cele câteva rânduri de bețe pe care se clădesc fagurii. 34 (Reg; la masa dulgherului; îs) ~ul șurubului Răsucitorul. 35 (Pop; la vioară) Cheie ce întinde coarda. 36 (Reg; la case țărănești) Fiecare din parii, în jurul cărora se împletesc nuielele pe care se lipește humă, obținându-se astfel pereții casei. 37 (Reg; îcs) De-a ~ul (sau ~u) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 38 (Reg) Pahar mic. 39 (Reg) Țoi. 40 (Reg; fig; ned) Boală cu junghiuri. 41 (Pfm; îe) A avea ~e la inimă A avea crampe la stomac. 42 (Iht; reg) Porcușor. 43 (Pop; îs) ~ul lui Pepelea Drept al cuiva care, permițând o interpretare abuzivă, aduce neplăceri altcuiva.

cununa [At: PSALT. 11/6 / V: (înv) curura / Pzi: cunun / E: ml corono, -are] 1 vt (Înv) A pune pe capul cuiva o cunună de flori. 2 vt (Înv; pan) A împrejmui. 3 vt (Înv) A ocroti. 4 vt (Înv) A împodobi drept recompensă. 5 vt (Înv; pex) A răsplăti. 6 vt (înv) A răscumpăra. 7 vt A declara pe miri căsătoriți din punct de vedere religios. 8 vt (D. părinți) A-și căsători (după ritualul religios) fiul sau fiica. 9 vt (Pex) A căsători pe cineva. 10 vt (D. preoți) A îndeplini serviciul religios al cununiei, consfințind astfel căsătoria cuiva. 11 vt A asista pe cineva în timpul cununiei (1) În calitate de naș. 12-13 vrr A se căsători (religios). 14-15 vtr (Înv) A (se) încorona.

curuna v vz cununa

CUI 👉 CINE.

CUIUL LUI PEPELEA = A nu fi stăpîn deplin pe ceva.

CUNUNA (cunun) I. vb. tr. 1 A căsători, a uni prin căsătorie punînd, în timpul ceremoniei religioase, cîte o cunună de flori pe capul mirilor 2 A servi ca nun la o căsătorie: nu se cuvine ca călugărul sau călugărița ... să ție cununii la nuntă adică să cunune (PRV.-MB.). II. vb. refl. A se căsători: se cununară făcînd o nuntă de se dusese vestea (ISP.) [lat. coronare].

CVI ... = CUI ...

LE CLOU (fr.) = Partea cea mai importantă. Tabloul cutare a fost le clou din expozitie.

PENTRU UN CUIU, PIERZI POTCOAVA (a. Pann) = Nebăgarea de seamă la faptele mărunte, poate aduce multă supărare.

CUI, cuie, s. n. 1. Piesă mică, cilindrică sau în patru muchii, de metal sau de lemn, turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiți răul anterior. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a simți frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care și-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la o dorință, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui (1). – Lat. cuneus.

CUNUNA, cunun, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători (religios). 2. Tranz. A declara pe miri căsătoriți din punct de vedere religios. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios al cununiei, în calitate de naș. ♦ (Despre părinți) A-și căsători (după ritualul religios) fiul sau fiica. – Lat. coronare.

CUI, cuie, s. n. 1. Mică piesă cilindrică sau în patru muchii, de metal sau de lemn, turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, cu care se leagă sau se fixează două sau mai multe părți între ele, care se bate în lemn sau în zid pentru a servi ca suport etc. Mi-oi cumpăra... o mînă de cuie. CAMILAR, N. I 166. Înfipse repede luminarea într-un cui de pe colțu lăzii. BUJOR, S. 110. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă. Cui pe cui scoate sau cui cu cui se scoate = o suferință face să se uite cea dinainte. ◊ (Familiar) A face (sau a tăia) cuie = a dîrdîi de frig. O să vă pui să faceți nițele cuie, clănțănindu-vă dinții. ISPIRESCU, L. 323. ♦ (Mai ales în legătură cu verbele «a pune», «a atîrna») Cuier simplu de perete. Își puse în cui, paltonul ud. EMINESCU, N. 35. Bătrînul Dan desprinde un paloș vechi din cui. ALECSANDRI, P. A. 163. ◊ Cuiul lui, Pepelea = cui pe care Pepelea (personaj din basmele! populare) îl poseda în casa altuia și care-i servea drept, pretext ca să intre în casa aceluia de cîte ori voia; fig., drept pe care și-l creează cineva pe baze șubrede, pentru a stingheri pe altul. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la un lucru mult dorit. Ba cît despre fata lui Papură-împărat, pune-ți pofta în cui. ALECSANDRI, T. 396. 2. Nume dat mai multor piese de lemn sau de metal, (la car, la jug, la plug, la războiul de țesut etc.) asemănătoare ca formă cu cuiul (1). Scoase cuiul din capul osiei de dindărăt. ISPIRESCU, L. 226.

CUNUNA, cunun, vb. I. 1. Refl. A se căsători (după ritualul religios). Și-n vremea cît s-au cununat S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum. COȘBUC, P. I 57. Apoi Țugidea... se cunună cu fata, iubita lui, și făcu o nuntă de se duse vestea peste tot pămîntul. ISPIRESCU, L. 332. A treia zi se cunună împăratul cu fata Genarului. EMINESCU, N. 29. Foaie verde iarbă rea, Dragă, drăguleana mea, Tu pe mine m-ai uitat, Cu urît te-ai cununat, Ți-ai luat urît pe-o zi, Și ți-o fi pînă-i trăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 247. ◊ (Poetic) Voi, munților mîndri, moșnegi cununați Cu stelele bolții albastre... GOGA, C. P. 51. ◊ Expr. (Familiar) A nu fi cununat cu cineva (sau cu nimeni) = a nu avea nici o obligație față de cineva. 2. Tranz. (Despre preoți) A declara (pe miri) căsătoriți din punct de vedere religios. Haide, mîndro, să fugim, Amîndoi să ne-nsoțim unde-s munții rourați, Că-i un popă printre brazi Și cunună ne-ntrebați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios ai cununiei, în calitate de naș. Era vorba de Florea Lingurarul, pe care îl cununase bunicul dinspre mama. PAS, Z. I 159. Mai bine vă voi cununa, ca să fac fericirea voastră. ALECSANDRI, T. 367. Poruncit-a bădița... Să mă duc ca să-l curam; Cununa-l-aș, cununa, Da la fină ce-i voi da? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 99. ♦ (Despre părinți) A-și căsători fiul sau fiica. El dorise... să-și cunune toți copiii într-o zi. ISPIRESCU, L. 39.

CUI, cuie, s. n. 1. Piesă mică, cilindrică sau în patru muchii, de metal sau de lemn, turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ♦ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță care împiedica desfacerea piulițelor. ♦ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să se uite răul dinainte. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a dîrdîi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o grijă etc. ♦ Cuier simplu de perete. ♦ Expr. Cuiul lui Pepelea = drept pe care și-l creează cineva pe baze șubrede, pentru a stingheri pe altul. A-și pune pofta-n cui = a renunța la un lucru mult dorit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu cuiul (1). – Lat. cuneus.

CUNUNA, cunun, vb. I. 1. Refl. A se căsători (după ritualul religios). 2. Tranz. A declara pe miri căsătoriți din punct de vedere religios. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios al cununiei, în calitate de naș. ♦ (Despre părinți) A-și căsători fiul sau fiica. [Var.: (pop.) încununa vb. I] – Lat. coronare.

CUI ~e n. 1) Obiect de metal sau de lemn, ascuțit la un capăt și turtit la celălalt, cu care se fixează două piese împreună sau care se bate în perete, servind de cuier. ◊ A-și pune pofta-n ~ a renunța la ceva. 2) Piesă metalică asemănătoare cu acest obiect. ◊ ~ de siguranță știft de siguranță. ~ de bujie electrod central de aprindere. [Monosilabic] /<lat. cuneus

A CUNUNA cunun tranz. 1) (mirii) A declara căsătoriți, așezând cununa pe cap. 2) A asista la o cununie în calitate de naș. /<lat. coronare

A SE CUNUNA mă cunun intranz. A-și consfinți căsătoria prin cununie. /<lat. coronare

cuiu n. 1. câpătâiu de fier ce se bagă în lemn, în pereți; 2. fig. necaz mare, suferință adâncă: unchiașul era cu cuiul la inimă ISP [Lat. CUNEUS].

cununá v. a consacra căsătoria, punând în timpul ceremoniei câte o cunună de flori pe capul mirelui și al miresei. [Vechiu-rom. a cununa, a încorona – lat. CORONARE].

cuĭ n., pl. cuĭe (lat. cúneus, it. cógno, pv. cunh, fr. coin, sp. cuño, port. unho. V. cuneiform). Bucățică de metal orĭ de lemn care se înfige în lemn orĭ în zid ca să fixezĭ orĭ să atîrnĭ ceva. Fig. Necaz mare: am un cuĭ la inimă. Lucru care atrage atențiunea: cuĭu expozițiuniĭ franceze de la 1889 a fost turnu Eiffel. Cuĭu luĭ Pepelea, cuĭ pe care Pepelea îl avea în casa pe care o dăruise altuĭa și la care venea pe la mezu nopțiĭ ca să-șĭ atîrne haĭna și, pin urnare, nu-l lăsa să doarmă. De aicĭ vorba de ferește-te de cuĭ străin în casă. Cuĭ de rufe, prinzătoare de rufe. V. prinzătoare.

curún, -át, V. cunun, -at.

Ortografice DOOM

+cui1 (pop., fam.) adv. (beat ~)

cui3 s. n., pl. cuie (și: tocuri cui)

cununa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cunun, 3 cunună; conj. prez. 1 sg. să cunun, 3 să cunune

cui1 s. n., pl. cuie

cununa (a ~) vb., ind. prez. 3 cunună

cui s. n., pl. cuie

cununa vb., ind. prez. 1 sg. cunun, 3 sg. și pl. cunună

Etimologice

cui (cuie), s. n. – 1. Piesă mică turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, diblu. – 2. Crampon. – 3. Cuier, cîrlig. – 4. Înțepătură, junghi. – Istr. cuñu. Lat. cuneus (Pușcariu 433; Candrea-Dens., 426; REW 2396; DAR); cf. alb. kuń (Meyer 215; Philippide, II, 639), prov. cunh, fr. coin, sp. cuño, port. cunho. – Der. cuier, s. n. (suport pe care se atîrnă obiecte de îmbrăcăminte); cuia, vb. (a fixa talpa la pantofi cu ținte de lemn); cuișor, s. n. (dim. al lui cui; cataramă; condiment alimentar aromat; plantă, Ribes aureum); cuișoare, s. f. pl. (nume dat mai multor plante ornamentale: Ribes aureum, Asclepias cornuti, Dianthus Carthusianorum, Dianthus chinensis, Caryophyllus aromaticus). Cf. încuia, descuia.

Argou

a bate un cui expr. (glum.) a fuma o țigară.

a face cuie expr. a-i fi foarte frig.

a face un cui expr. (tox.) a confecționa o țigară de marijuana.

a se face ladă de cuie expr. a-i fi foarte frig.

a trage un cui expr. (tox.) a fuma o țigară de marijuana.

cui, cuie s. n. 1. (tox.) acul seringii hipodermice folosite la administrarea unui drog prin injectare. 2. (tox.) țigară de marijuană. 3. (tox.) bilă de heroină. 4. țigară.

Sinonime

CUI s. v. colț, fuscel, ic, măsea, pană, spiță, treaptă, țintă.

CUI s. 1. (înv.) găvozd. (A bătut un ~ în perete.) 2. cui cilindric v. știft; cui de siguranță v. splint; cui spintecat v. splint. 3. v. ciocâlteu.

CUNUNA vb. v. încorona, încununa, răsplăti, recompensa.

CUNUNA vb. a se căsători, (pop.) a se nunti. (S-au ~ la biserică.)

cui s. v. COLȚ. FUSCEL. IC. MĂSEA. PANĂ. SPIȚĂ. TREAPTĂ. ȚINTĂ.

CUI s. 1. (înv.) găvozd. (A bătut un ~ în perete.) 2. (TEHN.) cui cilindric = spin, știft; cui de siguranță = splint. 3. (TEHN.) ciocîlteu, (Olt. și vestul Munt.) teglici. (~ la jug.)

CUNUNA vb. a se căsători, (pop.) a se nunti. (S-au ~ la biserică.)

cununa vb. v. ÎNCORONA. ÎNCUNUNA. RĂSPLĂTI. RECOMPENSA.

Expresii și citate

Cui prodest? (lat. „Cui folosește? Cui servește?”). Expresie frecvent întrebuințată, în multiple împrejurări. De exemplu: se comite un act inexplicabil. Căutîndu-se dezlegarea sau autorul necunoscut, se pune întrebarea: cui i-a putut folosi? Cui prodest? (Vezi: „Quid prodest?”)

Cuiul lui Pepelea – Pepelea e un personaj comic din snoavele noastre populare, tipul poznașului isteț care, aidoma lui Păcală, făcînd pe prostul și neștiutorul, biciuiește apucături și năravuri. Vasile Alecsandri a scris piesele Arvinte și Pepelea și Sînziana și Pepelea, iar snoavele despre Pepelea au fost adunate în culegerea lui T. Pamfile „Firișoare de aur”. Cea mai cunoscută, de unde provine și expresia, este „Cuiul lui Pepelea”. Pepelea și-a vîndut casa lui Arvinte, păstrîndu-și numai un cui, bătut în peretele unei odăi, cu dreptul de a agăța acolo haina, căciula, etc. În felul acesta îi făcea vizite mereu, spre a se folosi de cuiul care era proprietatea sa. Așadar, „cuiul lui Pepelea” înseamnă pretextul născocit pentru a stingheri pe alții; motivul șubred invocat de cineva spre a se amesteca intempestiv și supărător în treburile altora. Victor lon Popa a scris și el o piesă pentru teatrul sătesc, intitulată Cuiul lui Pepelea. FOL.

Arhaisme și regionalisme

cui, cuie, s.n. – Pahar: „Un cui de horilcă” (Papahagi 1925; Apșa). Probabil in relație cu la expr. cui pe cui se scoate (argument frecvent invocat de persoanele mahmure pentru a se drege cu un pahar de alcool). – Lat. cuneus.

Intrare: cui
substantiv neutru (N65)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cui
  • cuiul
  • cuiu‑
plural
  • cuie
  • cuiele
genitiv-dativ singular
  • cui
  • cuiului
plural
  • cuie
  • cuielor
vocativ singular —
plural —
cunun
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cununa
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cununa
  • cununare
  • cununat
  • cununatu‑
  • cununând
  • cununându‑
singular plural
  • cunună
  • cununați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cunun
(să)
  • cunun
  • cununam
  • cununai
  • cununasem
a II-a (tu)
  • cununi
(să)
  • cununi
  • cununai
  • cununași
  • cununaseși
a III-a (el, ea)
  • cunună
(să)
  • cunune
  • cununa
  • cunună
  • cununase
plural I (noi)
  • cununăm
(să)
  • cununăm
  • cununam
  • cununarăm
  • cununaserăm
  • cununasem
a II-a (voi)
  • cununați
(să)
  • cununați
  • cununați
  • cununarăți
  • cununaserăți
  • cununaseți
a III-a (ei, ele)
  • cunună
(să)
  • cunune
  • cununau
  • cununară
  • cununaseră
curuna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cui, cuiesubstantiv neutru

  • 1. Piesă de metal sau de lemn, formată dintr-o tijă cu vârf ascuțit și cu un capăt numit floare, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    diminutive: cuișor
    • format_quote Mi-oi cumpăra... o mînă de cuie. CAMILAR, N. I 166. DLRLC
    • format_quote Înfipse repede lumînarea într-un cui de pe colțu lăzii. BUJOR, S. 110. DLRLC
    • 1.1. tehnică Cui spintecat = piesă de siguranță formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piulițelor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. Cuier simplu de perete. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Își puse în cui, paltonul ud. EMINESCU, N. 35. DLRLC
      • format_quote Bătrînul Dan desprinde un paloș vechi din cui. ALECSANDRI, P. A. 163. DLRLC
    • chat_bubble Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiți răul anterior. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble familiar A face (sau a tăia) cuie = a simți frigul, a dârdâi de frig. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: dârdâi
      • format_quote O să vă pui să faceți nițele cuie, clănțănindu-vă dinții. ISPIRESCU, L. 323. DLRLC
    • chat_bubble A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care și-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A-și pune pofta în cui = a renunța la o dorință, la un lucru râvnit. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      sinonime: renunța
      • format_quote Ba cît despre fata lui Papură-împărat, pune-ți pofta în cui. ALECSANDRI, T. 396. DLRLC
  • 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Scoase cuiul din capul osiei de dindărăt. ISPIRESCU, L. 226. DLRLC
    • 2.1. Cui de siguranță = știft de siguranță. NODEX
    • 2.2. Cui de bujie = electrod central de aprindere. NODEX
etimologie:

cununa, cununverb

  • 1. reflexiv reciproc A se căsători religios. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Și-n vremea cît s-au cununat S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum. COȘBUC, P. I 57. DLRLC
    • format_quote Apoi Țugulea... se cunună cu fata, iubita lui, și făcu o nuntă de se duse vestea peste tot pămîntul. ISPIRESCU, L. 332. DLRLC
    • format_quote A treia zi se cunună împăratul cu fata Genarului. EMINESCU, N. 29. DLRLC
    • format_quote Foaie verde iarbă rea, Dragă, drăguleana mea, Tu pe mine m-ai uitat, Cu urît te-ai cununat, Ți-ai luat urît pe-o zi, Și ți-o fi pînă-i trăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 247. DLRLC
    • format_quote poetic Voi, munților mîndri, moșnegi cununați Cu stelele bolții albastre... GOGA, C. P. 51. DLRLC
    • chat_bubble familiar A nu fi cununat cu cineva (sau cu nimeni) = a nu avea nicio obligație față de cineva. DLRLC
  • 2. tranzitiv (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Haide, mîndro, să fugim, Amîndoi să ne-nsoțim unde-s munții rourați, Că-i un popă printre brazi Și cunună ne-ntrebați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58. DLRLC
    • 2.1. A fi naș la cununie. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Era vorba de Florea Lingurarul, pe care îl cununase bunicul dinspre mama. PAS, Z. I 159. DLRLC
      • format_quote Mai bine vă voi cununa, ca să fac fericirea voastră. ALECSANDRI, T. 367. DLRLC
      • format_quote Poruncit-a bădița... Să mă duc ca să-l cunun; Cununa-l-aș, cununa, Da la fină ce-i voi da? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 99. DLRLC
    • 2.2. (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. DEX '09 DLRLC
      • format_quote El dorise... să-și cunune toți copiii într-o zi. ISPIRESCU, L. 39. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii