4 definiții pentru cuniță

cuníță (cuníțe), s. f. – (Înv.) Dare plătită în trecut, în Moldova, pentru cirezile străine care veneau la păscut în țară. – Var. coniță. Rut. kunicja, rus. kunica „răscumpărare” (Cihac, II, 87; DAR). – Der. cunicer (var. conicer), s. m. (perceptor al acestei dări).

cuníță, cuníțe, s.f. (înv.) impozit pentru cirezile de vite aduse în țară pentru pășunat; văcărit.

cuniță f. od. soiu de văcărit scornit de Gr. Ghica, Domnul Moldovei (1748). [Slav. KONIȚA, iapă].

cúniță f., pl. e (pol. vechĭ kúnica, rus. kunica, jder, pele de jder, care servea ca monetă [!] și cu care se plătea biru. P. acc., cp. cu goniță, vélniță ș. a. Bern. 1, 644). Vechĭ. Un bir pe vitele aduse la vărat în Moldova (cel de ĭarnă se numea văcărit): pogonărit și cunițe cîte opt potronicĭ de vită (Let. 2, 77). Un fel de văcărit înființat la 1748 de Grigore Ghica domnu Moldoveĭ (Șăĭn.). – Și cóniță (infl. de goniță saŭ de vsl. konica, ĭapă).

Intrare: cuniță
cuniță
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuniță cunița
plural cunițe cunițele
genitiv-dativ singular cunițe cuniței
plural cunițe cunițelor
vocativ singular
plural