2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

culminat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: culmina] (Rar) Culminare.

culminat2, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: culmina] (Nob) Ajuns la apogeu.

CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare.

CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare.

culmina vi [At: DICȚ. / Pzi: 3 ~nea / E: fr culminer] 1 (Ast; d. aștri) A atinge punctul cel mai înalt pe bolta cerească. 2 (Fig) A atinge stadiul extrem al unei situații.

CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. Măreția luptelor desfășurate de proletariatul romîn în anii 1929-1933, lupte care au culminat cu marile acțiuni revoluționare din ianuarie-februarie 1933, au-dovedit încă o dată că numai clasa muncitoare condusă de partidul ei de avangardă este în stare să mobilizeze întregul popor muncitor la lupta împotriva exploatării. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 55.

CULMINÁ vb. I. intr. (Despre un astru) A trece la meridian, a atinge cea mai mare înălțime în drumul său pe bolta cerească. ♦ (Fig.) A atinge cea mai mare înălțime, cel mai înalt stadiu; a ajunge, a fi la apogeu. [< fr. culminer, cf. it., lat. bis. culminare].

CULMINÁ vb. intr. (despre aștri) a atinge punctul de culminație. ◊ (fig.) a atinge cel mai înalt stadiu; a ajunge la apogeu. (< fr. culminer, lat. culminare)

A CULMINÁ pers. 3 ~eáză intranz. 1) (despre aștri) A ajunge la apogeu. 2) fig. A ajunge la culme; a atinge punctul culminant. <lat. coulminare, fr. culminer

culminà v. a atinge punctul culminant, vorbind de un astru.

*culminéz v. intr. (fr. culminer, d. lat. culmen, cúlminis, culme. Lat. culminare, înseamnă „a rîdica”). Astr. Mă aflu în punctu cel maĭ înalt. Fig. Obrăznicia luĭ culminează.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză

culminá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. culmineáză

Intrare: culminat
culminat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: culmina
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • culmina
  • culminare
  • culminat
  • culminatu‑
  • culminând
  • culminându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • culminea
(să)
  • culmineze
  • culmina
  • culmină
  • culminase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • culminea
(să)
  • culmineze
  • culminau
  • culmina
  • culminaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

culmina

  • 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. figurat A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Măreția luptelor desfășurate de proletariatul romîn în anii 1929-1933, lupte care au culminat cu marile acțiuni revoluționare din ianuarie-februarie 1933, au dovedit încă o dată că numai clasa muncitoare condusă de partidul ei de avangardă este în stare să mobilizeze întregul popor muncitor la lupta împotriva exploatării. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 55.
      surse: DLRLC

etimologie: