culion sn [At: MANOLESCU, I. 197 / P: ~li-on / Pl: ~oane / E: ngr χουχουλιόν] (Îrg) Acoperământ de cap purtat de călugări sau călugărițe, rotund și fără margini, făcut din pâslă sau catifea neagră Si: potcap.

CULION, culioane, s. n. (Învechit) Potcap mic de pîslă sau de catifea, rotund și fără margini. Înainte mergea popa Ghiță cu culion în cap. STĂNOIU, C. I. 35. Culionul în cap, și erai popă de cînd lumea. ȘEZ. XVIII 171. – Pronunțat: -li-on.

culion n. potcap fără borduri, de catifea, negru la călugări, roș la protopopi și albastru la orice preot. [Gr, bizantin KUKÚLION].

culión, V. cuculion.

culion (înv.) (desp. -li-on) s. n., pl. culioane

culion (înv.) (-li-on) s. n., pl. culioane

culion s. n. (sil. -li-on), pl. culioane

culion (culioane), s. n. – Potcap caracteristic călugărilor ortodocși. Ngr. ϰουϰουλιόν (sec. XIX). Înainte se folosea și forma cuculiu, a aceluiași cuvînt gr., cf. cucui.

culion, culioane s. n. Acoperământ de cap purtat de preoți, călugări și călugărițe. Este rotund și fără boruri (mai înalt la călugări și mai scund la călugărițe), făcut din pâslă sau catifea neagră (roșu la protoierei și negru la preoții de rând), confundat pe alocuri cu potcapul, de care se deosebește atât prin formă, cât și prin înălțime; comănac. – Din gr. kukul(l)i.

CULION s. (înv.) cuculiu. (~ul se poartă de către călugări pe cap.)

CULION s. (înv.) cuculiu. (~ se poartă de către călugări pe cap.)

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.