CUCURÍGU interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită cântecul cocoșului. ♦ (Substantivat, n.) Cântecul cocoșului; p. ext. (m.) cocoș. 2. S. n. (Glumeț; precedat de prepoziția „la”) Etajul cel mai înalt al unei case; mansardă; p. ext. galerie (la teatru). – Onomatopee.

cucurigu [At: ȚICHINDEAL, F. 114/13 / V: ~icu, cutc~, ~ga, cutcuriga, câtcâriga, câcâriga / Pl: ~ri, (3, 5) ~igi / E: fo] 1 i Cuvânt care imită cântecul cocoșului. 2 sn (Șîc ~-gagu sau cucurigagu sau ~danu^[1]) Cântecul cocoșului. 3 (Pex) sm Cocoș. 4 sn (Pfm; d. soție; îe) A cânta ~ în casă A-și impune voința ei în căsnicie. 5 (Pop) sm Floricele de porumb. 6 sn (Gmț) Mansardă. 7 (Gmț; îlav) La ~ în partea cea mai de sus. 8 sn (Gmț; la teatru) Ultima galerie. 9 snp (Pop) Miez de nucă întreg.

CUCURÍGU interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită cântecul cocoșului. ♦ (Substantivat, n.) Cântecul cocoșului; p. ext. (m.) cocoș. 2. S. n. (Glumeț; precedat de prepoziția „la”) Etajul cel mai înalt al unei case, mansardă; galerie (la teatru). – Onomatopee.

CUCURÍGU¹ interj. Onomatopee care imită cîntecul cocoșului. Începu un cucoș să cînte din pod: cucurigu! SBIERA, P. 215. Cucurigu! boieri mari, Dați punguța cu doi bani! CREANGĂ, P. 65. Cucoșul însă mergea țanțoș, iar păsările după dînsul! și merge el cît merge, pînă ce ajunge acasă la moșneag și de pe la poartă începe a cînta: cucurigu!!! cucurigu!!! CREANGĂ, P. 68. ♦ (Substantivat; n.) Cîntecul cocoșului; p. ext. (s. m.) cocoș. [Cocoșul] trîmbiță de două ori, mirîndu-se el singur de mîndreța cucurigului. SADOVEANU, P. M. 45. Hîș, cucurigu dracului, că-i trezi cuconița! ALECSANDRI, T. 175.

CUCURÍGU² s. n. (Glumeț) Etajul cel mai înalt al unei case, manșardă; galeria unui teatru, îl vedeai... de. la cucurigu, în stal. PAS, Z. I 188. Lasă că e bine și aici! răspunse unul de peste balustradă. Noi sîntem învățați. să stăm la cucurigu. PAS, Z. IV 164.

CUCURÍGU interj. (se folosește pentru a reda cântecul cocoșului). /Onomat.

cucurigu! int. care imită cântarea cocoșului: cucurigu gagu!

cucurígu, interj. care arată cîntecu cocoșuluĭ. (E rudă cu lat. cucurru, interj., cucurire și cucurrire, a cînta cucurigu; it. cuccurucu, cuccurrire, fr. coquerico; bg. kukurigo, cucurigu, kukurigam, cînt cucurigu; sîrb. kukurekati, rus. kukorékatĭ; ung. kukurékoli, kukurikolni ș. a.): cocoșu cîntă cucurigu. Casă cu cucurigu, casă cu foișor, casă țuguĭată. – În Munt. și cutcurigu. V. cotcodac și acăstăŭ.

cucurig sm [At: I. GOLESCU, C. I, 143 / V: cutc~ / E: srb kukurek] (Bot; reg) Varietate de spânz Si: boțoțel, iarbă-de-curățenie, iarbă-șerpească, strecurătoare (Helleborus odorus).

cucuriga² i vz cucurigu

cucuríg m. (d. cucurigu. D. rom. vine bg. sîrb. kukorek, elebor). Elebor. S. n., pl. urĭ. Locuință țuguĭată, foișor (pin aluz. la obiceĭu cocoșuluĭ de a cînta cucurigu pe locurĭ înalte). – În Munt. și cutcurig.

cucurígu¹ interj.

cucurígu² (cântec, etaj, galerie) s. n., art. cucurígul

cucurígu (cântec, etaj, galerie) s. n., art. cucurígul

cucurígu interj.

CUCURÍGU s. v. cocoș, galerie, mansardă.

cucurigu s. v. COCOȘ. GALERIE. MANSARDĂ.

CUCURÍG s. v. spânz.

CUCURÍG s. (BOT.; Helleborus odorus) (reg.) bojoțel, nipreală, strecurătoare, iarbă-de-curățenie, iarbă-șerpească.

cucurig s. v. SPÎNZ.