3 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUCURIGÁ, pers. 3 cucurígă, vb. I. Intranz. (Rar; despre cocoși) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: cucurigí vb. IV] – Din cucurigu.

CUCURIGÁ, pers. 3 cucurígă, vb. I. Intranz. (Rar; despre cocoși) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: cucurigí vb. IV] – Din cucurigu.

CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga.

CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga.

cucuriga1 [At: ALECSANDRI, T. 252 / V: cutc~, cutcurica, ~igi / Pzi: ~rig și ~gesc, (3) ~rigă / E: cucurigu] 1 vi (D. cocoș) A cânta. 2 vt (D. oameni) A țipa cuiva „cucurigu” în urechi. 3 vt (Fig; d. oameni) A striga pe cineva.

cucurigi v vz cucuriga1

CUCURIGÍ, cucurigesc, vb. IV. Intranz. (Despre cocoș) A striga cucurigu. Cucoșul dracului!... parcă l-ar pune înadins... vecinul meu ca să cucurigească. ALECSANDRI, T. 252.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cucurigá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cucurígă

cucurigá vb., ind. prez. 3 sg. cucurígă

Intrare: cucurigire
cucurigire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cucurigire
  • cucurigirea
plural
  • cucurigiri
  • cucurigirile
genitiv-dativ singular
  • cucurigiri
  • cucurigirii
plural
  • cucurigiri
  • cucurigirilor
vocativ singular
plural
Intrare: cucuriga
verb (V13)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cucuriga
  • cucurigare
  • cucurigat
  • cucurigatu‑
  • cucurigând
  • cucurigându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • cucuri
(să)
  • cucurige
  • cucuriga
  • cucurigă
  • cucurigase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • cucuri
(să)
  • cucurige
  • cucurigau
  • cucuriga
  • cucurigaseră
verb (V407)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cucurigi
  • cucurigire
  • cucurigit
  • cucurigitu‑
  • cucurigind
  • cucurigindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • cucurigește
(să)
  • cucurigească
  • cucurigea
  • cucurigi
  • cucurigise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • cucurigesc
(să)
  • cucurigească
  • cucurigeau
  • cucurigi
  • cucurigiseră
Intrare: cucurigi
verb (V407)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cucurigi
  • cucurigire
  • cucurigit
  • cucurigitu‑
  • cucurigind
  • cucurigindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • cucurigește
(să)
  • cucurigească
  • cucurigea
  • cucurigi
  • cucurigise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • cucurigesc
(să)
  • cucurigească
  • cucurigeau
  • cucurigi
  • cucurigiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cucuriga cucurigi

  • 1. rar (Despre cocoși) A scoate sunete caracteristice speciei.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • cucurigu
    surse: DEX '98 DEX '09

cucurigi

  • 1. (Despre cocoș) A striga cucurigu.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Cucoșul dracului!... parcă l-ar pune înadins... vecinul meu ca să cucurigească. ALECSANDRI, T. 252.
      surse: DLRLC

etimologie: