2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUCURIGÁT s. n. (Rar) Faptul de a cucuriga; sunete caracteristice scoase de cocoș. – V. cucuriga.

cucurigat sn [At: SANDU-ALDEA, A. M. 89 / V: cutc~ / Pl: ~uri / E: cucuriga1)] Cântatul cocoșilor.

CUCURIGÁT s. n. Faptul de a cucuriga; sunete caracteristice scoase de cocoș. – V. cucuriga.

CUCURIGÁT s. n. Cîntecul cocoșului. Cucurigatul cocoșilor pluti peste satul adormit, vestind apropierea zilei. SANDU-ALDEA, U. P. 173.

CUCURIGÁ, pers. 3 cucurígă, vb. I. Intranz. (Rar; despre cocoși) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: cucurigí vb. IV] – Din cucurigu.

CUCURIGÁ, pers. 3 cucurígă, vb. I. Intranz. (Rar; despre cocoși) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: cucurigí vb. IV] – Din cucurigu.

CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga.

cucuriga1 [At: ALECSANDRI, T. 252 / V: cutc~, cutcurica, ~igi / Pzi: ~rig și ~gesc, (3) ~rigă / E: cucurigu] 1 vi (D. cocoș) A cânta. 2 vt (D. oameni) A țipa cuiva „cucurigu” în urechi. 3 vt (Fig; d. oameni) A striga pe cineva.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cucurigá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cucurígă

cucurigá vb., ind. prez. 3 sg. cucurígă

Intrare: cucurigat
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cucurigat
  • cucurigatul
  • cucurigatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • cucurigat
  • cucurigatului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: cucuriga
verb (V13)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cucuriga
  • cucurigare
  • cucurigat
  • cucurigatu‑
  • cucurigând
  • cucurigându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • cucuri
(să)
  • cucurige
  • cucuriga
  • cucurigă
  • cucurigase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • cucuri
(să)
  • cucurige
  • cucurigau
  • cucuriga
  • cucurigaseră
verb (V407)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cucurigi
  • cucurigire
  • cucurigit
  • cucurigitu‑
  • cucurigind
  • cucurigindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • cucurigește
(să)
  • cucurigească
  • cucurigea
  • cucurigi
  • cucurigise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • cucurigesc
(să)
  • cucurigească
  • cucurigeau
  • cucurigi
  • cucurigiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cucurigat

  • 1. Faptul de a cucuriga; sunete caracteristice scoase de cocoș.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Cucurigatul cocoșilor pluti peste satul adormit, vestind apropierea zilei. SANDU-ALDEA, U. P. 173.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi cucuriga
    surse: DEX '98 DEX '09

cucuriga cucurigi

  • 1. rar (Despre cocoși) A scoate sunete caracteristice speciei.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • cucurigu
    surse: DEX '98 DEX '09