2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ctitorit, ~ă a [At: GALACTION, O. I, 13 / Pl: ~iți, ~e / E: ctitor] Întemeiat, de un ctitor.

CTITORÍ, ctitoresc, vb. IV. Tranz. A întemeia, a fonda o biserică, o mănăstire; p. ext. a pune bazele unei instituții, unei asociații etc. – Din ctitor.

ctitori vt [At: DDRF / Pzi: ~resc / E: ctitor] A întemeia.

CTITORÍ, ctitoresc, vb. IV. Tranz. A întemeia, a funda o biserică, o mănăstire; p. ext. a pune bazele unei instituții, unei asociații etc. – Din ctitor.

CTITORÍ, ctitoresc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la o biserică, o mănăstire, p. ext. la o instituție, organizație, asociație etc.) A întemeia, a fonda. Schituri ctitorite de voievozi și cneji. LESNEA, I. 8. Mi-a rămas drag acest tîrg... ctitorit de Mihai Viteazul. GALACTION, O. I 13.

A CTITORÍ ~ésc tranz. 1) (biserici, mănăstiri) A întemeia suportând cheltuielile; a fonda fiind ctitor. 2) fig. (instituții, așezăminte etc.) A face să ia ființă; a întemeia; a înființa; a fonda. /Din ctitor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ctitorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ctitorésc, imperf. 3 sg. ctitoreá; conj. prez. 3 să ctitoreáscă

ctitorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ctitorésc, imperf. 3 sg. ctitoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. ctitoreáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CTITORI vb. a constitui, a crea, a funda, a institui, a înființa, a întemeia, a organiza, (astăzi rar) a statornici, (înv.) a sădi, a stabili, a statori, a temeli, (grecism înv.) a sistisi, (fig.) a urzi. (~ un așezămînt, o societate culturală.)

Intrare: ctitorit
ctitorit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ctitorit
  • ctitoritul
  • ctitoritu‑
  • ctitori
  • ctitorita
plural
  • ctitoriți
  • ctitoriții
  • ctitorite
  • ctitoritele
genitiv-dativ singular
  • ctitorit
  • ctitoritului
  • ctitorite
  • ctitoritei
plural
  • ctitoriți
  • ctitoriților
  • ctitorite
  • ctitoritelor
vocativ singular
plural
Intrare: ctitori
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ctitori
  • ctitorire
  • ctitorit
  • ctitoritu‑
  • ctitorind
  • ctitorindu‑
singular plural
  • ctitorește
  • ctitoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ctitoresc
(să)
  • ctitoresc
  • ctitoream
  • ctitorii
  • ctitorisem
a II-a (tu)
  • ctitorești
(să)
  • ctitorești
  • ctitoreai
  • ctitoriși
  • ctitoriseși
a III-a (el, ea)
  • ctitorește
(să)
  • ctitorească
  • ctitorea
  • ctitori
  • ctitorise
plural I (noi)
  • ctitorim
(să)
  • ctitorim
  • ctitoream
  • ctitorirăm
  • ctitoriserăm
  • ctitorisem
a II-a (voi)
  • ctitoriți
(să)
  • ctitoriți
  • ctitoreați
  • ctitorirăți
  • ctitoriserăți
  • ctitoriseți
a III-a (ei, ele)
  • ctitoresc
(să)
  • ctitorească
  • ctitoreau
  • ctitori
  • ctitoriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ctitori

  • 1. A întemeia, a fonda o biserică, o mănăstire.
    exemple
    • Schituri ctitorite de voievozi și cneji. LESNEA, I. 8.
      surse: DLRLC
    • Mi-a rămas drag acest tîrg... ctitorit de Mihai Viteazul. GALACTION, O. I 13.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune A pune bazele unei instituții, unei asociații etc.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • ctitor
    surse: DEX '98 DEX '09