cromatografie sf [At: LTR² / E: fr chromatographie] Metodă de analiză fizico-chimică pentru determinarea substanțelor dintr-o soluție, bazată pe absorbția selectivă de materiale solide sau pe separarea acestora în fază lichidă sau gazoasă.

CROMATOGRAFIE s.f. Procedeu de separare a unor substanțe dintr-un amestec, filtrîndu-se printr-un absorbant. [Gen. -iei. / < fr. chromatographie].

CROMATOGRAFIE s. f. metodă de separare a componenților unui amestec bazată pe filtrarea printr-un absorbant. (< fr. chromatographie)

cromatografie s. f. 1974 (chim.) Procedeu de analiză chimică prin absorbția selectivă, de către o materie pulverulentă, a componenților unui amestec de substanțe – v. aromografie (din fr. chromatographie; PR 1949; DT, LTR, DC; DN3)

CROMATOGRAFIE f. Metodă de separare a unor substanțe dintr-un amestec, bazată pe trecerea acestuia printr-un absorbant. /<fr. chromatographie

cromatografie (desp. -to-gra-) s. f., art. cromatografia, g.-d. cromatografii, art. cromatografiei

cromatografie (-to-gra-) s. f., art. cromatografia, g.-d. cromatografii, art. cromatografiei

cromatografie s. f. (sil. -gra-), art. cromatografia, g.-d. cromatografii, art. cromatografiei

CROMATO- „culoare, colorație, pigmentație”. ◊ gr. khroma, khromatos „culoare” > fr. chromato-, engl. id., germ. id., it. cromato- > rom. cromato-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă tînără care conține sau care poate produce pigmenți; sin. cromoblast; ~cit (v. -cit), s. n., celulă cu pigmenți; sin. cromocit; ~disopsie (v. dis-, v. -opsie), s. f., imposibilitate de a distinge culorile; ~fag (v. -fag), s. m., celulă fagocită care înglobează pigmenți; sin. cromofag; ~fil (v. -fil₁), adj., care fixează coloranții; sin. cromofil; ~filie (v. -filie₁), s. f., afinitate a unor plante pentru materiile colorate; ~fobie (v. -fobie), s. f., ereutofobie*; ~for (v. -for), s. m., 1. Celulă care conține pigment colorat; sin. cromofor (2). 2. Corpuscul din celulele plantelor superioare, care conține clorofilă sau alți pigmenți; ~gen (v. -gen₁), adj., care colorează sau care produce materii colorante; ~geneză (v. -geneză), s. f., fenomen de producere a unor substanțe colorate de către bacterii și fungi, ca rezultat al activității metabolice; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu fizico-chimic de separare a substanțelor dintr-o soluție, filtrîndu-se printr-un absorbant; ~gramă (v. -gramă), s. f., repartiție diferită a componenților unui amestec de substanțe în soluție, care se filtrează printr-un mediu poros; ~liză (v. -liză), s. f., proces de descompunere și de dispariție a cromatinei nucleare; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiul materiilor colorante de origine vegetală; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea intensității culorilor; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., structură periferică nediferențiată a citoplasmei, impregnată cu pigmenți, la bacterii și cianoficee; sin. cromoplasmă (1); ~plast (v. -plast), s. n., corpuscul colorat din rădăcinile de morcov sau din fructele coapte, cu rol asemănător colorplastelor; sin. cromoplast; ~rexă (v. -rexă), s. f., proces de fragmentare sau de fisurare a nucleului celular într-un număr de particule care se împrăștie în citoplasmă; ~taxie (v. -taxie), s. f., afinitate a unor substanțe de a ataca selectiv cromatina nucleară.

CROMATOGRAFÍE (< fr. {s}; gr. khromat- „culoare” + graphe „descriere”) s. f. Metodă de separare a componentelor unei probe, bazată pe distribuția lor diferită între între două baze: una staționară (solid, lichid suportat pe un solid, sau un gel) și una mobilă (lichid sau gaz), într-un cromatograf. Primele separări au fost efectuate în 1906 de botanistul rus M.S. Țvet.