cristalometrie sf [At: DEX² / Pl: ~ii / E: fr cristallométrie] Disciplină care se ocupă cu studiul formelor geometrice ale cristalelor (1).

CRISTALOMETRÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul formelor geometrice ale cristalelor. [Gen. -iei. / < fr. cristallométrie, cf. gr. krystallos – gheață, metron – măsură].

CRISTALOMETRÍE s. f. disciplină care studiază formele geometrice ale cristalelor. (< fr. cristallométrie)

CRISTALOMETRÍE f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul formelor și proprietăților fizice ale cristalelor. [Art. cristalometria; G.-D. cristalometriei; Sil. -ri-e] /<fr. cristallométrie

cristalometrie (desp. -me-tri-) s. f., art. cristalometria, g.-d. cristalometrii, art. cristalometriei

cristalometrie (-me-tri-) s. f., art. cristalometria, g.-d. cristalometrii, art. cristalometriei

cristalometríe s. f. (sil. -tri-), art. cristalometría, g.-d. cristalometríi, art. cristalometríei

CRISTALO- „cristal, gheață; cristalin, transparent”. ◊ gr. krystallos „gheață” > fr. crystallo-, engl. id., germ. krystallo- > rom. cristalo-. □ ~blast (v. -blast), s. n., cristal care intră în componența rocilor metamorfice, format prin creștere în masa solidă a materialului preexistent; ~blasteză (v. -blasteză), s. f., proces de recristalizare metamorfică a rocilor preexistente, sub acțiunea presiunilor orientate din scoarța pămîntului; ~core (v. -cor), s. f. pl., plante care se răs pîndesc sub acțiunea ghețarilor; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică față de obiectele de cristal; ~gen (v. -gen), adj., care produce cristale; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Studiul condițiilor de formare a cristalelor; sin. cristalogenie. 2. Proces de formare a cristalelor în natură; ~genie (v. -genie₁), s. f., cristalogeneză* (1); ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în cristalografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază formele, proprietățile și legile de formare a cristalelor; ~id (v. -id), adj., s. n. pl., s. m., 1. adj., Cu aspect de cristal. 2. s. m., Substanță care cristalizează mai ușor și care, în stare de soluție, poate trece printr-o membrană vegetală sau animală; substanță cristalizată. 3. s. n. pl., Incluziuni proteice asemănătoare cristalelor, din celulele unor semințe. 4. s. m., Capsulă proprie țesutului cristalinian; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul formelor geometrice ale cristalelor; ~nomie (v. -nomie), s. f., studiul legilor de formare a cristalelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare a cristalelor.