CRISTALOGRAFIE s. f. Știință auxiliară a mineralografiei care se ocupă cu studiul cristalelor (2). – Din fr. cristallographie.

cristalografie sf [At: DA / Pl: ~ii / E: fr cristallographie] Știință a formelor și legilor de formare a cristalelor (1).

CRISTALOGRAFIE s. f. Știință care se ocupă cu studiul formelor și al proprietăților fizice ale cristalelor (2). – Din fr. cristallographie.

CRISTALOGRAFIE s. f. Știință care se ocupă cu studiul formelor, însușirilor și legilor de formare a cristalelor.

CRISTALOGRAFIE s.f. Disciplină care studiază formele, proprietățile și legile de formare a cristalelor. [Gen. -iei. / < fr. cristallographie, cf. gr. krystallos – cristal, graphein – a descrie].

CRISTALOGRAFIE s. f. știință care studiază formele și proprietățile fizice ale cristalelor. (< fr. cristallographie)

CRISTALOGRAFIE f. Știință care se ocupă cu studiul cristalelor. /<fr. cristallographie

cristalografie f. știință care descrie formele geometrice ale cristalelor și legile formațiunii lor.

*cristalografíe f. (d. cristal și -grafie). Min. Știința cristalelor, a legilor după care se formează ele. – Creatoru eĭ e abatele Haüy (1743-1822).

cristalografie (desp. -lo-gra-) s. f., art. cristalografia, g.-d. cristalografii, art. cristalografiei

cristalografie (-lo-gra-) s. f., art. cristalografia, g.-d. cristalografii, art. cristalografiei

cristalografie s. f. (sil. -gra-), art. cristalografia, g.-d. cristalografii, art. cristalografiei

CRISTALO- „cristal, gheață; cristalin, transparent”. ◊ gr. krystallos „gheață” > fr. crystallo-, engl. id., germ. krystallo- > rom. cristalo-. □ ~blast (v. -blast), s. n., cristal care intră în componența rocilor metamorfice, format prin creștere în masa solidă a materialului preexistent; ~blasteză (v. -blasteză), s. f., proces de recristalizare metamorfică a rocilor preexistente, sub acțiunea presiunilor orientate din scoarța pămîntului; ~core (v. -cor), s. f. pl., plante care se răs pîndesc sub acțiunea ghețarilor; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică față de obiectele de cristal; ~gen (v. -gen), adj., care produce cristale; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Studiul condițiilor de formare a cristalelor; sin. cristalogenie. 2. Proces de formare a cristalelor în natură; ~genie (v. -genie₁), s. f., cristalogeneză* (1); ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în cristalografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază formele, proprietățile și legile de formare a cristalelor; ~id (v. -id), adj., s. n. pl., s. m., 1. adj., Cu aspect de cristal. 2. s. m., Substanță care cristalizează mai ușor și care, în stare de soluție, poate trece printr-o membrană vegetală sau animală; substanță cristalizată. 3. s. n. pl., Incluziuni proteice asemănătoare cristalelor, din celulele unor semințe. 4. s. m., Capsulă proprie țesutului cristalinian; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul formelor geometrice ale cristalelor; ~nomie (v. -nomie), s. f., studiul legilor de formare a cristalelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare a cristalelor.

CRISTALOGRAFÍE (< fr. {i}; {s} gr. krystallos „cristal” + graphe „descriere”) s. f. Știință auxiliară a mineralogiei care se ocupă cu studiul cristalelor. ◊ C. fizică, studiază proprietățile fizice ale cristalelor, dependența lor de structura atomo-cristalină și modificarea acestora sub acțiunea factorilor externi. ◊ C. chimică, studiază dependența dintre structura cristalină a unei substanțe și proprietățile ei chimice. ◊ C. optică, studiază efectele caracteristice apărute la propagarea luminii în cristale (birefringența, polarizarea luminii).