CREDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Credit ipotecar = formă de credit pe termen lung, acordat de o bancă² unor persoane (fizice sau juridice), în scopul construirii, achiziționării, reparării sau modernizării de proprietăți imobiliare, în care creditul este garantat cu proprietățile imobiliare respective. Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfa pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit.

credit sn [At: (a. 1837) PRAVILA COMERCIALĂ, ap. DA / V: ~det / Pl: ~uri^[1] / E: lat creditam, fr crédit, it credito, ger Kredit] 1 Încredere în solvabilitatea cuiva, pe baza căreia poate obține bani sau mărfuri pe datorie Si: (înv) credință (60), veresie. 2 (Îe) Pe (sau în) ~ Pe datorie. 3 (Îs) Scrisoare de ~ Document care autorizează pe purtător să ridice o sumă de bani de la acela căruia îi este adresată scrisoarea. 4 (Nob; îas) Scrisoare de acreditare. 5 (Iuz; îs) Monedă de ~ Bancnotă. 6 (Îs) ~ul public Încredere pe care o inspiră particularilor solvabilitatea statului pentru datoria publică. 7 Sumă de bani pusă la dispoziția cuiva pentru împrumut. 8-9 (Îe) A cumpăra (sau a vinde) pe~ A cumpăra (sau a vinde) pe datorie. 10 (Iuz; îs) Stabiliment de ~ Bancă. 11 (Îe) A deschide cuiva un ~ A autoriza pe cineva să ia împrumut de la o bancă până la o anumită sumă. 12 Amânare de plată acordată unui debitor. 13 Termen de plată. 14 Sumă prevăzută în bugetul statului spre a fi cheltuită pentru un serviciu public. 15 (Îs) ~e ordinare Credite pentru cheltuielile obișnuite, prevăzute de la început cu determinare precisă în buget. 16 (Îs) ~e extraordinare (sau suplimentare) Credite acordate pentru necesități neprevăzute ce apar în cursul anului bugetar. 17 (Îs) ~e deschise Sume de care dispun ordonatorii de credit. 18 (Îs) ~e virate Sume trecute de la un articol la altul sau de la o instituție la alta. 19 (Îs) Suplimentări de ~ Sume acordate peste creditele inițiale. 20 (Îoc debit) Parte (din dreapta) a unui cont sau a unei partide în care se trec, pe numele cuiva, în cazul conturilor de activ, toate ieșirile (scăderile) de activ. 21-22 (Îoc debit) Parte (din dreapta) a unui cont sau a unei partide în care se trec, pe numele cuiva, în cazul conturilor de pasiv, toate intrările, sumele (care sunt primite sau) pe care le are de primit. 23 Instituție financiară particulară care (sub supravegherea statului) dă bani cu împrumut proprietarilor rurali, urbani, industriașilor etc. 24 Sistem financiar de împrumuturi cu dobândă. 25 Sumă de bani dată cu împrumut. 26-27 Procurare de bani prin împrumut pe baza (încrederii sau) a solvabilității. 28 Relație financiară care se stabilește între persoana fizică sau juridică (creditor) care acordă un împrumut în bani sau vinde mărfuri ori servicii pe datorie și persoana fizică sau juridică (debitor) care primește împrumutul în bani sau cumpără mărfuri ori servicii pe datorie. 29-30 Împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de plata unei dobânzi). 31 (Fig) Încredere. 32 (Fig) Considerație de care se bucură cineva. 33 (Fig) Autoritate a cuiva în fața semenilor. 34 (Îrg; rar) Credință în Dumnezeu.

CREDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfă pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit.

CREDIT, credite, s. n. 1. Sistem financiar constînd în împrumuturi cu dobîndă; (concretizat) sumă de bani împrumutată (în capitalism) de către particulari (mai rar de. stat) persoanelor sau întreprinderilor în scopul obținerii unei dobînzi sau (în sistemul socialist) de către stat întreprinderilor sale, precum și gospodăriilor agricole colective, țăranilor muncitori cu gospodărie individuală, oamenilor muncii etc. în scopul de a ajuta dezvoltarea lor. O dată cu dezvoltarea producției capitaliste se dezvoltă și creditul. Capitalul bănesc pe care capitalistul nu poate să-l utilizeze încă în propria sa întreprindere este utilizat de alte persoane de la care primește dobîndă. MARX, C. II 265. Statul va ajuta cooperativele meșteșugărești prin acordarea de credite necesare completării nevoilor cerute de activitatea lor normală. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 20, 472. Scrisoare de credit = scrisoare care autorizează pe purtător să ridice o sumă de bani. ◊ Expr. A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția unei întreprinderi sau a unei persoane particulare, cu respectarea formelor legale, o sumă de bani în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat. A cumpăra pe credit = a cumpăra fără a plăti imediat. A face (cuiva) credit = a vinde (cuiva) marfă pe datorie, a aștepta cîtva timp pentru primirea unei sume datorate; fig. a se încrede în cineva, a aștepta cu încredere comportarea lui ulterioară. Nemaigăsind pe nimeni să-i facă nițel credit, se-ntoarse-n țară. VLAHUȚĂ, O. A. 446. 2. (Contabilitate; în opoziție cu debit) Partea din dreapta a unui cont, în care se trec fondurile proprii, sumele pe care le are de primit cineva din partea unui debitor etc. 3. Fig. Considerație de care se bucură cineva prin încrederea pe care o inspiră; influență, trecere, autoritate. Tu te ascunzi de mine... Ascultă, fiul meu! Tu poți a-mi spune toate ca la al tău părinte... Ce? nu mai are credit învățătorul tău? BOLINTINEANU, O. 200. Moțoc... întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150 ◊ Expr. A avea credit (la cineva) = a se bucura de încrederea cuiva. A-și pierde creditul = a pierde încrederea cuiva, a nu se mai bucura de încredere.

CREDIT s.n. 1. Procurare de capital prin împrumut făcut pe baza încrederii sau a solvabilității. ♦ Sistem financiar care constă în împrumuturi cu dobîndă; sumă de bani dată cu împrumut. 2. Partea din dreapta a unui cont, care reprezintă sumele avansate. 3. (Fig.) Considerație, stimă, influență, autoritate de care se bucură cineva în fața semenilor săi. [Pl. -te. / cf. fr. crédit, it. credito, lat. creditum].

CREDIT s. n. 1. relație ce se stabilește între o persoană (creditor) care acordă, sub formă de împrumut, o sumă de bani sau alte valori și o altă persoană (debitor), care primește împrumutul, urmând ca restituirea să se efectueze la o dată ulterioară, determinată; împrumut acordat; creanța creditorului; obligația (bănească) a celui creditat. 2. sferă a circulației bănești cuprinzând relațiile de credit. 3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezintă sumele avansate. 4. (fig.) încredere, considerație, stimă, autoritate de care se bucură cineva. (< fr. crédit, lat. creditum)

CREDIT ~e n. 1) Operație bănească prin care creditorul acordă un împrumut debitorului. 2) Sumă de bani acordată prin această operație. 3) Parte din dreapta a unui cont unde se înregistrează sumele de bani. 4) fig. Considerație de care se bucură cineva; trecere. /<fr. crédit

credit n. 1. încredere de care se bucură cineva și pe temeiul căreia găsește să se împrumute sau să vânză cu termen: platnicii cei răi n’au credit 2. amânare de plată acordată unui debitor: credit de trei luni; scrisoare de credit, care permite purtătorului a lua bani dela cei către care e adresată; 3. autorizare de a lua dintr’o cassă o sumă oarecare sau toți banii: a deschide un credit de zece mii de lei; pe credit, fără a plăti îndată; 4. sumă alocată în buget pentru un scop determinat: credit suplimentar; 5. fig. autoritate, considerațiune de care se bucură cineva: are mare credit; 6. Credit fonciar (urban și rural), instituțiune care împrumută pe imobile bani rambursabili la termene lungi, prin mijlocul anuităților calculate astfel, încât la termenul fixat debitorul a achitat capitalul și dobânzile; Credit mobiliar: societate care împrumută pe depuneri de titluri, ca acțiuni, obligațiuni etc.

*crédit n., pl. e (fr. crédit, d. it. crédito, derivat d. crédere a crede). Reputațiune că-țĭ plăteștĭ datoriile: a avea credit. Amînare de plată, datorie: a avea credit pe (saŭ de) doŭă lunĭ, a cumpăra pe credit. Com. Parte dintr’un cont în care scriĭ supt numele cuĭva ceĭa ce i se datorește de un negustor. A deschide un credit cuĭva, a-l autoriza să ĭa în numele tăŭ de la o casă banĭ cît îĭ trebuĭe. Fig. Autoritate, considerațiune: a avea credit. Fin. Sume care se pot cheltui din buget în virtutea legiĭ. Credit fonciar, stabiliment care, supt controlu statuluĭ, te împrumută, pe imobile, cu sume plătibile după lungĭ termine pin anuitățĭ calculate așa în cît, la terminu fixat, cel care s’a împrimutat să-șĭ achite și capitalu, și interesele. Credit mobiliar, societate comercială care te împrumută dacă-ĭ lașĭ amanet acțiunĭ, obligațiunĭ și alte titlurĭ.

CREDIT, credite, s. n. 1. Operație bănească prin care o persoană pune la dispoziția alteia o sumă de bani; împrumut. 2. Sumă de bani acordată prin această operație. 3. Fig. Influență de care se bucură cineva datorită încrederii pe care o inspiră; ascendent, autoritate; trecere; stimă. – Din fr. crédit.

credet sn vz credit

carte de credit s. f. Cartelă magnetică, cu ajutorul căreia se pot face plăți electronice ◊ „Serviciile poștale ale Marii Britanii experimentează noi tipuri de aparate telefonice automate care sunt utilizate nu prin introducerea unor monezi, ci a unor cărți speciale de credit fabricate din plastic. Pe videoindicatorul aparatului telefonic apare suma care reprezintă costul convorbirii.” Sc. 29 XII 81 p. 5. ◊ „Visa International oferă șase produse de bază care se potrivesc diferitelor operațiuni de casă. Acestea sunt: Classic Card (carduri clasice), care poate fi folosită drept carte de credit, carte de schimb sau carte de debit.” R.l. 1 IX 93 p. 4; v. și cod confidențial, hologramă, shoping (din fr. carte de crédit)

credit s. n., pl. credite

credit s. n., pl. credite

credit s. n., pl. credite

CREDIT s. v. apreciere, ascendent, atenție, autoritate, cinste, cinstire, considerație, influență, încredere, înrâurire, onoare, prestigiu, prețuire, reputație, respect, stimă, trecere, vază.

CREDIT s. 1. v. împrumut. 2. v. datorie.

CREDIT s. datorie, (pop. și fam.) veresie, (Transilv. și Olt.) credință. (Cumpără pe ~.)

credit s. v. APRECIERE. ASCENDENT. ATENȚIE. AUTORITATE. CINSTE. CINSTIRE. CONSIDERAȚIE. INFLUENȚĂ. ÎNCREDERE. ÎNRÎURIRE. ONOARE. PRESTIGIU. PREȚUIRE. REPUTAȚIE. RESPECT. STIMĂ. TRECERE. VAZĂ.

Credit ≠ debit