3 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

creștin, ~ă [At: COD. VOR. 136/8 / Pl: ~i, ~e / E: ml christianus, -a] 1 a Care aparține creștinismului Si: creștinesc (1). 2 a Privitor la creștinism Si: creștinesc. 3 a Specific creștinismului. 4 a Care provine de la creștinism. 5 a De creștinism. 6 a (Îs) Era ~ă Eră în care anii se calculează de la nașterea lui Hristos. 7 smf Adept al creștinismului. 8 smf (Pfm) Persoană. 9 (Îs) ~ bun Om bun.

CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus.

CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Adept al creștinismului. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus.

CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, s. m. și f. 1. Adept al creștinismului. ◊ (Adjectival) De creștinism, al creștinismului. Religie creștină. 2. Bărbat (mai rar femeie); om, individ. Nu, altfel trebuia să facem, uite, cum ziceau creștinii ăia din gară, meseriașii ăia, că ei știu mai bine rosturile. DUMITRIU, F. 134. Învățătura, puțină și neisprăvită... dar mai presus de a celorlalți creștini din sat îi luminase altfel mintea. C. PETRESCU, R. DR. 23. Pînă la asfințitul soarelui, ajungem la gura Bicazului. Acolo poposim la un creștin, om de treabă. SADOVEANU, B. 115.

creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne

creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; f. sg. creștínă, pl. creștíne

CREȘTÍN s. v. chip, față, figură, individ, ins, om, persoană.

Creștin ≠ necreștin, păgân

creștín (creștínă), adj.1. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. – 2. (S. m.) Om cumsecade, om bun. – Mr., megl. creștin. Lat. christianus (Pușcariu 415; Candrea-Dens., 409; REW 1888: DAR). Pentru al doilea sens, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 165; Iordan, BF, VI, 150; și observațiile prea puțin pertinente ale lui E. Speidel, BL, IX, 25, care atribuie această accepție unei influențe rusești. După P. Labriolle, Christianus, în Bull. Du Cange, V (1929-30), p. 69-88, este cuvînt rar în primele secole, care apare numai de trei ori în Noul Testament, și a cărui pronunțare pop. a fost chrestianus. Candrea-Dens. explică evoluția anormală (normal ar fi trebuit să se dea *creșin) prin data sa tîrzie; dar se datorează mai curînd conservatorismului natural al cuvîntului. Este cuvînt folosit general (ALR, I, 214). Cf. dubletul înv. hristian, s. m. (< χριστιανός). Der. necreștin, adj. (necredincios, păgîn); necreștinesc, adj. (păgîn); creștinește, adv. (ca un creștin); creștina (var. încreștina, creștini), vb. (a se face creștin, a se boteza); necreștinat, adj. (care nu este botezat); creștinism, s. n. (ansamblul religiilor bazate pe învățăturile lui Cristos), formație neol.; creștinăție, s. f. (înv., creștinătate); creștinătate, s. f. (totalitatea creștinilor, lumea creștină), care se consideră reprezentant al lat. christianitas (Candrea-Dens., 410; DAR), dar care mai probabil este un der. intern (Cf. Graur, BL, II, 18).

CREȘTÍN2 ~i m. Adept al creștinismului. /<lat. christianus

CREȘTÍN1 ~ă (~i, ~e) Care ține de creștinism; propriu creștinismului. /<lat. christianus

creștin a. și m. 1. care e botezat și profesează religiunea creștină: popoarele creștine; 2. ce ține de creștinism: religiune creștină; 3. pop. om în genere (ca ființă morală), om mai ales bun: nu mai umbra spinului la ușa creștinului EM.; 4. pop. Român, ca membru al bisericii ortodoxe (naționalitatea identificată cu religiunea.) [Lat. CRISTIANUS].

creștín, -ă s. (lat. christianus, d. Christus, Hristos; it. sp. cristiano, pv. crestian, fr. chrétien, crétin, pg. christáo. V. cretin și crestez). Adorator al luĭ Hristos: un creștin, un filosof creștinesc. Fam. Om, măĭ creștine, fa creștino. Fig. Omenos, blînd: da fiĭ și tu maĭ creștin, măĭ! – Ca adj. în colo numaĭ creștinesc, ca și păgînesc. – În Ps. Șch. și hristosean, -ncă.

creștinesc, ~ească a [At: CORESI, EV. 1 / Pl: ~ești / E: creștin + -esc] 1-2 Creștin (1-2). 3 (Îvr) Cumsecade. 4 (Înv) Uman.

*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne

DEMOCRAT-CREȘTÍN s., adj. (POL.) creștin-democrat.

creștinésc, -eáscă adj. De creștin: legea, morala creștinească (nu creștină). Fig. Uman, bun: purtare creștinească. Clar, limpede: limbă creștinească.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

creștin s. v. CHIP. FAȚĂ. FIGURĂ. INDIVID. INS. OM. PERSOANĂ.

CREȘTIN, subst. 1. -fam. (I. Bot 7); 2. – Stan, munt., 1572 (Glos), -u (Șez); -a f. (Ard; Paș).

democrát-creștín s. m., adj. Membru al unei formațiuni politice care aplică principiile creștinismului ◊ „Premierul M.R. a prezentat joi după-amiază declarația-program a noului guvern de centru-stânga, format din democrat-creștini, socialiști și socialiști democratici.” Sc. 22 III 74 p. 6. ◊ „El [dosarul] conține rezultatele «interogatoriilor» la care a fost supus fostul lider democrat-creștin, răpit și asasinat de «Brigăzile roșii».” Sc. 20 X 78 p. 6; v. și R.l. 1 VI 79 p. 6; v. și democreștin (din democrat + creștin; cf. it. democristiano)

arată toate definițiile

Intrare: creștin (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular creștin creștinul
plural creștini creștinii
genitiv-dativ singular creștin creștinului
plural creștini creștinilor
vocativ singular
plural
Intrare: creștin (adj.)
creștin adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular creștin creștinul crești creștina
plural creștini creștinii creștine creștinele
genitiv-dativ singular creștin creștinului creștine creștinei
plural creștini creștinilor creștine creștinelor
vocativ singular
plural
Intrare: Creștin
Creștin nume propriu
nume propriu (I3)