5 intrări

school Articole pe această temă:

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus.

creștin, ~ă [At: COD. VOR. 136/8 / Pl: ~i, ~e / E: ml christianus, -a] 1 a Care aparține creștinismului Si: creștinesc (1). 2 a Privitor la creștinism Si: creștinesc. 3 a Specific creștinismului. 4 a Care provine de la creștinism. 5 a De creștinism. 6 a (Îs) Era ~ă Eră în care anii se calculează de la nașterea lui Hristos. 7 smf Adept al creștinismului. 8 smf (Pfm) Persoană. 9 (Îs) ~ bun Om bun.

CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Adept al creștinismului. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus.

CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, s. m. și f. 1. Adept al creștinismului. ◊ (Adjectival) De creștinism, al creștinismului. Religie creștină. 2. Bărbat (mai rar femeie); om, individ. Nu, altfel trebuia să facem, uite, cum ziceau creștinii ăia din gară, meseriașii ăia, că ei știu mai bine rosturile. DUMITRIU, F. 134. Învățătura, puțină și neisprăvită... dar mai presus de a celorlalți creștini din sat îi luminase altfel mintea. C. PETRESCU, R. DR. 23. Pînă la asfințitul soarelui, ajungem la gura Bicazului. Acolo poposim la un creștin, om de treabă. SADOVEANU, B. 115.

CREȘTÍN2 ~i m. Adept al creștinismului. /<lat. christianus

CREȘTÍN1 ~ă (~i, ~e) Care ține de creștinism; propriu creștinismului. /<lat. christianus

creștin a. și m. 1. care e botezat și profesează religiunea creștină: popoarele creștine; 2. ce ține de creștinism: religiune creștină; 3. pop. om în genere (ca ființă morală), om mai ales bun: nu mai umbra spinului la ușa creștinului EM.; 4. pop. Român, ca membru al bisericii ortodoxe (naționalitatea identificată cu religiunea.) [Lat. CRISTIANUS].

creștín, -ă s. (lat. christianus, d. Christus, Hristos; it. sp. cristiano, pv. crestian, fr. chrétien, crétin, pg. christáo. V. cretin și crestez). Adorator al luĭ Hristos: un creștin, un filosof creștinesc. Fam. Om, măĭ creștine, fa creștino. Fig. Omenos, blînd: da fiĭ și tu maĭ creștin, măĭ! – Ca adj. în colo numaĭ creștinesc, ca și păgînesc. – În Ps. Șch. și hristosean, -ncă.

DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate.

democrat, ~ă [At: HELIADE, O. I, 472 / Pl: ~ați, ~e / E: fr démocrate] 1-2 smf, a (Persoană) care are convingeri democratice, care militează pentru democrație. 3-4 smf, a (Îs) ~ revoluționar (Persoană) care a urmat ideologia revoluției burghezo- democratice și a militat pentru aceasta. 5-6 smf, a (Îs) ~ creștin (Persoană) care face parte dintr-un partid politic cu ideologie de centru-stânga. 7-8 sn, a (Îas) Partid politic burghez sub influența bisericii. 9-11 a Democratic (1-3). 12-13 a (Îs) ~ popular Care (aparține democrației populare sau) se referă la democrația populară.

DEMOCRÁT, -Ă I. adj., s. m. f. (adept) al democrației. ♦ ~ți revoluționari = ideologi și militanți ai revoluției burghezo-democratice, care au luptat consecvent pentru desființarea iobăgiei și lichidarea rânduielilor feudale; partid ~ = partid cu orientare democrată; ~-creștin = membru al unui partid democrat care adoptă principiile creștinismului. II. adj. democratic. (< fr. démocrate)

democrát-creștín s. m., adj. Membru al unei formațiuni politice care aplică principiile creștinismului ◊ „Premierul M.R. a prezentat joi după-amiază declarația-program a noului guvern de centru-stânga, format din democrat-creștini, socialiști și socialiști democratici.” Sc. 22 III 74 p. 6. ◊ „El [dosarul] conține rezultatele «interogatoriilor» la care a fost supus fostul lider democrat-creștin, răpit și asasinat de «Brigăzile roșii».” Sc. 20 X 78 p. 6; v. și R.l. 1 VI 79 p. 6; v. și democreștin (din democrat + creștin; cf. it. democristiano)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne

creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; f. sg. creștínă, pl. creștíne

*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CREȘTÍN s. v. chip, față, figură, individ, ins, om, persoană.

creștin s. v. CHIP. FAȚĂ. FIGURĂ. INDIVID. INS. OM. PERSOANĂ.

Creștin ≠ necreștin, păgân

DEMOCRAT-CREȘTÍN s., adj. (POL.) creștin-democrat.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

creștín (creștínă), adj.1. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. – 2. (S. m.) Om cumsecade, om bun. – Mr., megl. creștin. Lat. christianus (Pușcariu 415; Candrea-Dens., 409; REW 1888: DAR). Pentru al doilea sens, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 165; Iordan, BF, VI, 150; și observațiile prea puțin pertinente ale lui E. Speidel, BL, IX, 25, care atribuie această accepție unei influențe rusești. După P. Labriolle, Christianus, în Bull. Du Cange, V (1929-30), p. 69-88, este cuvînt rar în primele secole, care apare numai de trei ori în Noul Testament, și a cărui pronunțare pop. a fost chrestianus. Candrea-Dens. explică evoluția anormală (normal ar fi trebuit să se dea *creșin) prin data sa tîrzie; dar se datorează mai curînd conservatorismului natural al cuvîntului. Este cuvînt folosit general (ALR, I, 214). Cf. dubletul înv. hristian, s. m. (< χριστιανός). Der. necreștin, adj. (necredincios, păgîn); necreștinesc, adj. (păgîn); creștinește, adv. (ca un creștin); creștina (var. încreștina, creștini), vb. (a se face creștin, a se boteza); necreștinat, adj. (care nu este botezat); creștinism, s. n. (ansamblul religiilor bazate pe învățăturile lui Cristos), formație neol.; creștinăție, s. f. (înv., creștinătate); creștinătate, s. f. (totalitatea creștinilor, lumea creștină), care se consideră reprezentant al lat. christianitas (Candrea-Dens., 410; DAR), dar care mai probabil este un der. intern (Cf. Graur, BL, II, 18).

arată toate definițiile

Intrare: Creștin
Creștin nume propriu
nume propriu (I3)
  • Creștin
Intrare: creștin (adj.)
creștin1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • creștin
  • creștinul
  • creștinu‑
  • crești
  • creștina
plural
  • creștini
  • creștinii
  • creștine
  • creștinele
genitiv-dativ singular
  • creștin
  • creștinului
  • creștine
  • creștinei
plural
  • creștini
  • creștinilor
  • creștine
  • creștinelor
vocativ singular
plural
Intrare: creștin (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • creștin
  • creștinul
  • creștinu‑
plural
  • creștini
  • creștinii
genitiv-dativ singular
  • creștin
  • creștinului
plural
  • creștini
  • creștinilor
vocativ singular
  • creștinule
  • creștine
plural
  • creștinilor
Intrare: democrat-creștin (adj.)
democrat-creștin1 (adj.) adjectiv
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • democrat-creștin
  • democrat-creștinul
  • democrat-creștinu‑
  • democrat-crești
  • democrat-creștina
plural
  • democrat-creștini
  • democrat-creștinii
  • democrat-creștine
  • democrat-creștinele
genitiv-dativ singular
  • democrat-creștin
  • democrat-creștinului
  • democrat-creștine
  • democrat-creștinei
plural
  • democrat-creștini
  • democrat-creștinilor
  • democrat-creștine
  • democrat-creștinelor
vocativ singular
plural
Intrare: democrat-creștin (s.m.)
democrat-creștin2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • democrat-creștin
  • democrat-creștinul
  • democrat-creștinu‑
plural
  • democrat-creștini
  • democrat-creștinii
genitiv-dativ singular
  • democrat-creștin
  • democrat-creștinului
plural
  • democrat-creștini
  • democrat-creștinilor
vocativ singular
  • democrat-creștinule
plural
  • democrat-creștinilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

creștin (adj.)

etimologie:

creștin, -ă (persoană) creștină

  • 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos.
    surse: DEX '09
    • diferențiere Adept al creștinismului.
      surse: DEX '98 DLRLC
  • exemple
    • Nu, altfel trebuia să facem, uite, cum ziceau creștinii ăia din gară, meseriașii ăia, că ei știu mai bine rosturile. DUMITRIU, F. 134.
      surse: DLRLC
    • Învățătura, puțină și neisprăvită... dar mai presus de a celorlalți creștini din sat îi luminase altfel mintea. C. PETRESCU, R. DR. 23.
      surse: DLRLC
    • Pînă la asfințitul soarelui, ajungem la gura Bicazului. Acolo poposim la un creștin, om de treabă. SADOVEANU, B. 115.
      surse: DLRLC

etimologie:

democrat-creștin (adj.)

  • 1. (Despre partide) Care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid.
    surse: DEX '09

etimologie:

democrat-creștin, -ă (persoană) democrat-creștină

  • 1. Membru al unui partid democrat care adoptă principiile creștinismului.
    surse: MDN '00

etimologie: