craia sfs [At: DDRF / E: crai + -a] (Înv; îcs) De-a ~ (încălecata) Joc de copii cu mingea, la care jucătorii care aruncă mingea sunt călare pe ceilalți Si: de-a iapa călare.

CRĂIE, crăii, s. f. (În basme) Țară peste care domnește un crai (1); regat, împărăție, crăime (2). – Crai + suf. -ie.

crăie sf [At: (a. 1650) EUSTRATIE, ap. GCR I, 235/35 / V: ~iie / Pl: ~ii / E: crai + -ie] (Înv) 1-4 Țară stăpânită de un crai (1-4). 5-8 Demnitate de crai (1-4).

CRĂIE, crăii, s. f. (Poetic sau în basme) Țară peste care domnește un crai (1); regat, împărăție, crăime (2). – Crai + suf. -ie.

CRĂIIE, crăii, s. f. (Astăzi numai poetic sau în basme) Țară peste care domnește un crai; regat, împărăție. Țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului, și crăiia istuilalt, la altă margine. CREANGĂ, P. 183. Eu țiu frînele crăiiei În părțile Arăpiei. TEODORESCU, P. P. 105.

CRĂIIE, crăii, s. f. (Astăzi poetic sau în basme) Țară peste care domnește un crai (1); regat, împărăție. – Din crai + suf. -ie.

CRĂIE ~i f. înv. folc. Stat condus de un crai; împărăție. [Sil. cră-i-e] /crai + suf. ~ie

crăie f. regat (vorbă ieșită din uz): vechea crăie a Daciei BĂLC.

crăíe f. Vechĭ. Regat orĭ principat.

crăie (înv.) s. f., art. crăia, g.-d. art. crăiei; pl. crăii, art. crăiile (desp. -i-i-)

crăie (înv.) s. f., art. crăia, g.-d. art. crăiei; pl. crăii, art. crăiile

crăie s. f., art. crăia, g.-d. art. crăiei; pl. crăii, art. crăiile

CRĂIE s. v. imperiu, împărăție, monarhie, regat.

crăie s. v. IMPERIU. ÎMPĂRĂȚIE. MONARHIE. REGAT.