cracă sf [At: PANN, P. V. I, 90 / V: crea~ / Pl: crăci / E: ns cf crac, creangă] 1 Creangă. 2 (Îe) A-și tăia -ca de sub picioare A-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. 3 Ramură. 4 Ramificație la coarnele cerbului. 5 (Lpl) Crac (9).

crăci [At: CREANGĂ, P. 54 / Pzi: ~ăcesc / E: crac] (Pfm) 1-2 vtr (D. oameni) A (se) crăcăna (3-4). 3 vt (Pex; d. obiecte) A se desface în unghi. 4-5 vtr (D. dinții ferăstrăului) A (se) strâmba în direcții diferite. 6 vr (D. oameni) A merge cu picioarele depărtate.

creacă sf vz cracă

CRACĂ (pl. crăci) sf. 🌿 Ramură mai groasă dintr’un copac, creangă: văzu cele trei rodii cum atîrnau de o ~ în pom (ISP.) 👉 PICIOR [crac¹].

CRĂCI (-ăcesc) vb. tr. și refl. A (se) crăcăna, a desface picioarele: se crăcește cu un picior la asfințit și cu unul la răsărit (CRG.) [crac¹].

CRĂCULIȚĂ (pl. -ițe) sf. dim. CRACĂ: scoase cuțitașul și tăie crăculița de care erau atîrnate (ISP.).

CRĂCUȚĂ (pl. -țe) sf. dim. CRACĂ.

❍ CREACĂ (pl. -eci) sf. Olten. = CRACĂ.

CRACĂ, crăci, s. f. Ramură groasă a unui copac; creangă. Dintr-un salt [motanul] sări în craca unui măr c-un miaun zugrumat. SADOVEANU, N. F. 34. Amîndoi, așezați sub craca cea mai deasă a nucului, rămîn un moment tăcuți. BUJOR, S. 61. Eu zic cucului să tacă, El se suie sus pe cracă. ALECSANDRI, P. P. 274. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația.

CRĂCI, crăcesc, vb. IV. Refl. A depărta mult, în lături, picioarele; a se crăcăna. Frîntul... se crăcea așa de tare că ajungea cu coșul pînă la pămînt. SBIERA, P. 262. Dracul se crăcește c-un picior la asfințit și cu unul la răsărit. CREANGĂ, P. 54. ◊ Tranz. (Cu privire la picioare) A desface în lături, a depărta.

CRACĂ crăci f. Ramură de copac; creangă. ◊ A-și tăia ~a de sub picioare a-și crea singur o situație periculoasă printr-o acțiune nechibzuită. /Din crac

cracă f. ramură groasă. [Derivat din crac: lit. braț de arbore].

crăcì v. Mold. a crăcăna: se crăcește cu un picior la răsărit CR.

crácă f., pl. ăcĭ (d. crac). Vest. Ramură, creangă. – În Olt. creacă, pl. ecĭ.

crăcésc (mă) v. refl. (d. crac). Pop. Triv. Mă crăcănez.

creácă, V. cracă.

cracă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci

crăci (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcesc, 3 sg. crăcește, imperf. 1 crăceam; conj. prez. 1 sg. să crăcesc, 3 să crăcească

cracă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci

crăci (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcesc, imperf. 3 sg. crăcea; conj. prez. 3 să crăcească

cracă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci

crăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcesc, imperf. 3 sg. crăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. crăcească

cracă, pl. crăci

cracă, crăci.

a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune.

a-și tăia singur craca de sub picioare expr. a-și primejdui singur situația printr-o acțiune negândită.

ca pasărea pe cracă expr. (pop.) trecător, efemer.

CRACĂ s. v. ramură.

CRĂCI vb. v. crăcăna.

CRACĂ s. creangă, ramură, (rar) ram, (înv. și reg.) stîlp, (reg.) ratină, rază, (Transilv.) cloambă, (Transilv., Bucov. și Olt.) crac. (O ~ de măr.)

crăci vb. v. CRĂCĂNA.

crăcí, crăcesc, v.t.r. A (se) crăcăna. – Din crac „picior” (MDA).

crăci, crăcesc, vb. tranz, refl. – A (se) crăcăna. ♦ (top.) Crăcești, numele vechi al satului Mara (com. Desești), din Maramureșul istoric. – Din crac „picior” (DEX, MDA).