crăci [At: CREANGĂ, P. 54 / Pzi: ~ăcesc / E: crac] (Pfm) 1-2 vtr (D. oameni) A (se) crăcăna (3-4). 3 vt (Pex; d. obiecte) A se desface în unghi. 4-5 vtr (D. dinții ferăstrăului) A (se) strâmba în direcții diferite. 6 vr (D. oameni) A merge cu picioarele depărtate.

CRĂCI, crăcesc, vb. IV. Refl. A depărta mult, în lături, picioarele; a se crăcăna. Frîntul... se crăcea așa de tare că ajungea cu coșul pînă la pămînt. SBIERA, P. 262. Dracul se crăcește c-un picior la asfințit și cu unul la răsărit. CREANGĂ, P. 54. ◊ Tranz. (Cu privire la picioare) A desface în lături, a depărta.

crăcì v. Mold. a crăcăna: se crăcește cu un picior la răsărit CR.

cracă sf [At: PANN, P. V. I, 90 / V: crea~ / Pl: crăci / E: ns cf crac, creangă] 1 Creangă. 2 (Îe) A-și tăia -ca de sub picioare A-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. 3 Ramură. 4 Ramificație la coarnele cerbului. 5 (Lpl) Crac (9).

creacă sf vz cracă

CRACĂ, crăci, s. f. Ramură groasă a unui copac; creangă. Dintr-un salt [motanul] sări în craca unui măr c-un miaun zugrumat. SADOVEANU, N. F. 34. Amîndoi, așezați sub craca cea mai deasă a nucului, rămîn un moment tăcuți. BUJOR, S. 61. Eu zic cucului să tacă, El se suie sus pe cracă. ALECSANDRI, P. P. 274. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația.

CRACĂ crăci f. Ramură de copac; creangă. ◊ A-și tăia ~a de sub picioare a-și crea singur o situație periculoasă printr-o acțiune nechibzuită. /Din crac

cracă f. ramură groasă. [Derivat din crac: lit. braț de arbore].

crácă f., pl. ăcĭ (d. crac). Vest. Ramură, creangă. – În Olt. creacă, pl. ecĭ.

crăcésc (mă) v. refl. (d. crac). Pop. Triv. Mă crăcănez.

creácă, V. cracă.

crăci (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcesc, 3 sg. crăcește, imperf. 1 crăceam; conj. prez. 1 sg. să crăcesc, 3 să crăcească

crăci (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcesc, imperf. 3 sg. crăcea; conj. prez. 3 să crăcească

crăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcesc, imperf. 3 sg. crăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. crăcească

cracă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci

cracă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci

cracă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci

cracă, pl. crăci

cracă, crăci.

a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune.

a-și tăia singur craca de sub picioare expr. a-și primejdui singur situația printr-o acțiune negândită.

ca pasărea pe cracă expr. (pop.) trecător, efemer.

CRĂCI vb. v. crăcăna.

crăci vb. v. CRĂCĂNA.

CRACĂ s. v. ramură.

CRACĂ s. creangă, ramură, (rar) ram, (înv. și reg.) stîlp, (reg.) ratină, rază, (Transilv.) cloambă, (Transilv., Bucov. și Olt.) crac. (O ~ de măr.)

crăcí, crăcesc, v.t.r. A (se) crăcăna. – Din crac „picior” (MDA).

crăci, crăcesc, vb. tranz, refl. – A (se) crăcăna. ♦ (top.) Crăcești, numele vechi al satului Mara (com. Desești), din Maramureșul istoric. – Din crac „picior” (DEX, MDA).