Din totalul de 22 sunt afișate 20 definiții pentru „crâng”   declinări

CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu.

CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu.

crâng s. n., pl. crấnguri

crâng s. n., pl. crânguri

CRÂNG s. 1. v. desiș. 2. v. prâsnel.

CRÂNG ~uri n. 1) Pădurice tânără. 2) Loc acoperit cu tufe. /<sl. krongu

crâng, crânguri, s.n. (înv.) 1. centru (al unui loc). 2. (la pl.) ciclu, crug. 3. (rar) boltă, firmament. 4. (reg.) situație, treabă, afacere. 5. arătătorul ceasului.

crâng n. 1. Mold. prisnelul morii prin care trec măselile roții; 2. Buc. crug: crângul cerului. [Slav. KRÕGŬ, cerc (v. crug)].

crâng n. 1. pădure tânără sau mică (care se regenerează cu deosebire din lăstari); 2. tufiș des [Slav. KRÕGŬ, cerc; primitiv: pădure circulară, v. vorba următoare].

CRÎNG, crînguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. Intr-un crîng ce-l vezi, ca-n vis, Stins mijind spre zări de lume, E o zină fără nume Cu ochi mariun cer deschis. TOMA, C. V. 140. Nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau... nu căuta nici la floricelele ce se ascundeau prin desișurile crîngurilor. ISPIRESCU, L. 58. E-un miros de tei în crînguri, Dulce-i umbra de răchiți, Și sîntem atît de singuri Și atît de fericiți! EMINESCU, O. I 210. Prin crînguri tăcute Apa-i răcoroasă, Frunza e umbroasă. TEODORESCU, P. P. 435. ♦ Loc acoperit cu arbuști, cu tufe; tufăriș, desiș. Către seară cînd el cîntă, glasul lui tremurător Mînă somnul în spre crîngul de tufani de iasomie, Unde mii de păsărele stau s-adoarmă printre flori. D. ZAMFIRESCU, la MACEDONSKI, O. IV 52. 2. (Rar, determinat prin «al cerului») Boltă cerească, firmament. S-au dus sub crîngul cerului. SBIERA, P. 91. Și noi ne-am luat Din conac în conac, Pe cai de olac, Pe crîngul cerului, Pe fața pămîntului. SEVASTOS, N. 100.

CRÂNGUL CÉRULUI s. v. boltă, cer, firmament.

crîng (crấnguri), s. n.1. (Înv.) Cerc, ciclu. – 2. (Înv.) Firmament. – 3. (Bucov.) Cadran de ceas. – 4. Pădurice, mai ales în valea unui rîu, formînd un fel de insulă mai mult sau mai puțin rotundă. Sl. krǫgŭ „cerc” (Cihac, II, 83; Conev 50; Skok 66), cf. sb. krug „ogor circular”. Este dublet al lui crug, s. n. (ciclu; orbită, sferă), din sb. sau rus. krug. Sensul de „pădure”, explicabil prin sinuozitățile rîurilor în care se formează, coincide cu crivină; cf. o explicație diferită, dar mai puțin probabilă, în DAR. Cf. creangă.Der. crîngos, adj. (acoperit de arbori); crînjel, s. n. (Munt., bucată rotundă; formă caracteristică a excrementului omenesc).

crîng n., pl. urĭ (vsl. krongŭ, cerc, zodiac, adică „țarc, îngrăditură”, d. vgerm. hrinc, ngerm. ring, inel; rus. krug, cerc; ung. korong, strung de olărie. V. crug). Ciclu, cerc, crug: crîngu anuluĭ, luniĭ. Crîngu ceruluĭ 1) mîna anuluĭ, schimbarea timpuluĭ în bine saŭ în răŭ: s´a schimbat crîngu´n secetă, merge crîngu spre vară, s´a mărit crîngu zileĭ; 2) steaŭa polară (N. Dens. 962). Prîsnelu fusuluĭ moriĭ (în care se´nbucă [!] dințiĭ roateĭ mișcătoare). Pădurice: crîngu Buzăuluĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

crâng, crânguri, s.n. – 1. Manivelă (la tocilă; la fântâna cu roată; la vârtelniță). 2. Piesă la moară (Budești, Vad, Bârsana). 3. Cuier de lemn de brad, cu crengi (Giulești, Oncești, Petrova) (ALRRM, 1973: 541). 4. Partea superioară a mecanismului pe care olarii confecționau obiecte de ceramică (I. Pop, 1970). – Din sl. krongǔ „roată, cerc, îngrăditură, țarc” < germ. hrinc, germ. Ring „inel” (Cihac, Conev, cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX).

crâng, -uri, s.n. – 1. Manivelă (la tocilă; la fântâna cu roată; la vârtelniță). 2. Piesă la moară (Budești, Vad, Bârsana). 3. Cuier de lemn de brad, cu crengi (Giulești, Oncești, Petrova) (ALR 1973: 541). 4. Partea superioară a mecanismului pe care olarii confecționau obiecte de ceramică (I. Pop 1970). – Din sl. krogŭ „cerc„.

CRÎNG s. 1. (BOT.) desiș, hățiș, stufăriș, tufăriș, tufiș, (rar) stuf, tufăríe, (pop.) bungét, desíme, (reg.) hălăciúgă, huceág, huci. (Iepurele s-a ascuns într-un ~.) 2. (TEHN.) prîsnel, (reg.) fanár, prîstélnic, (Olt.) vălúg. (~ la roata morii.)

crîngul cérului s. v. BOLTĂ. CER. FIRMAMENT.

CRÎNG (‹ sl.) s. n. 1. Pădure a cărei regenerare se face pe cale vegetativă (din lăstari), conducerea arboretului realizîndu-se într-o perioadă scurtă de timp (1-40 ani). În c. tăierile se fac împrăștiat pe tot cuprinsul pădurii. ♦ Pădure tînără. ♦ Tufăriș, desiș. 2. Așezare rurală permanentă din zonele montane alcătuite din pîlcuri de gospodării, dispersate pe mari suprafețe de teren, situată în partea centrală a M-ților Apuseni.