covălie sf [At: HERZ.-GHER., M. IV, 243 / V: ~val~ / Pl: ~ii / E: covali + -ie] (Reg) 1-3 Covăcerie (1-3).

❍ COVĂLIE sf. Bucov. = COVĂCIE: zicea că-i prea grea covălia pentru el (VOR.) [covaliu].

COVĂLIE covălii, s. f. (Regional) Fierărie, făurărie, covăcie. Ici-colo, în covălii ale litvenilor, gîfîiau foile și se sfădeau ciocanele. SADOVEANU, O. I 507. La covălia din capătul celălalt al ogrăzilor boierești, faurii băteau pe nicovale fierul încovoiat. SADOVEANU, F. J. 427. Zece lemnari și două covălii în care foalele nu mai aveau niciodată astîmpăr și flacăra roșie a focului ardea fără încetare... lucrau de dimineață și pînă seara. ANGHEL, PR. 82.

covălíe f. (d. covalĭ). Nord-est. Ferărie (atelier).

covalie sf vz covălie

covălie (reg.) s. f., art. covălia, g.-d. art. covăliei; (ateliere) pl. covălii, art. covăliile (desp. -li-i-)

covălie (reg.) s. f., art. covălia, g.-d. art. covăliei; (ateliere) pl. covălii, art. covăliile

covălie (meserie, atelier) s. f., art. covălia, g.-d. art. covăliei; (ateliere) pl. covălii, art. covăliile

COVĂLIE s. v. fierărie.

covălie s. v. FIERĂRIE.