cotorâre sf [At: DA ms / V: ~tărire³, ~rire / Pl: ~ri / E: cotorî] 1 Ridicare și legare de araci a unei plante Si: cotoreală (1), cotorât¹ (1), încotoreală (1). 2 Prindere a unei plante cu cârceii de ceva Si: cotoreală (2), cotorăt¹ (2), încotoreală. 3 Tăiere a vițelor inutile ale viei Si: cotoreală (3), cotorăt¹ (3), încotoreală (3). 4 Săpare a pământului din jurul viei, pentru a tăia rădăcinile date din altoi Si: cotoreală (4), cotorât¹ (4), încotoreală (4). 5 Jumulire a unei păsări tăiate Si: cotoreală (5), cotorât¹ (5), încotoreală (5). 6 Batere a cuiva cu un cotor (53) Si: cotoreală (6), cotorât¹ (6), încotoreală. 7 Căutare minuțioasă Si: cotoreală (7), cotorât¹ (7), cotrobăire, încotoreală.

cotărire³ sf vz cotorâre

cotorire sf vz cotorâre

A COTORÎ ~ăsc tranz. (butuci de viță de vie) A săpa în jur și a tăia rădăcinile superficiale. /Din cotor

cotorăsc, a -î v. tr. (d. cotor). Sap vița la rădăcină, îĭ schimb pămîntu și o curăț de uscăturĭ.

cotorî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotorăsc

cotorî, cotorăsc, vb. IV (reg.) 1. a ridica vița de vie și a o lega de araci. 2. a tăia lăstarii de vie inutili. 3. a scormoni pământul în jurul butucului viței de vie; a cuibări. 4. a jumuli o pasăre. 5. a bate pe cineva cu un cotor de mătură. 6. a căuta ceva cu de-amănuntul; a cotrobăi.