9 definiții pentru costumație costumațiune

COSTUMÁȚIE, costumații, s. f. Îmbrăcăminte specială pentru o piesă de teatru, un bal mascat etc.; fel de a se îmbrăca într-o asemenea împrejurare. [Var.: costumațiúne s. f.] – Costuma + suf. -ație.

COSTUMÁȚIE, costumații, s. f. Îmbrăcăminte specială pentru o piesă de teatru, un bal mascat etc.; fel de a se îmbrăca într-o asemenea împrejurare. [Var.: costumațiúne s. f.] – Costuma + suf. -ație.

costumáție (-ți-e) s. f., art. costumáția (-ți-a), g.-d. art. costumáției; pl. costumáții, art. costumáțiile (-ți-i-)

costumáție s. f. (sil. -ți-e), art. costumáția (sil. -ți-a), g.-d. art. costumáției; pl. costumáții,art. costumáțiile (sil. -ți-i-)

COSTUMÁȚIE s.f. Îmbrăcăminte specială pentru o piesă de teatru, un bal mascat etc.; fel de a se îmbrăca la baluri, în piesele de teatru etc. [Gen. -iei, var. costumațiune s.f. / < costuma + -ație].

COSTUMÁȚIE s. f. îmbrăcăminte specială pentru o piesă de teatru, un bal mascat etc.; fel de a se îmbrăca, în asemenea ocazii. (< costuma + -/ț/ie)

COSTUMAȚIÚNE s. f. v. costumație.

COSTUMAȚIÚNE s. f. v. costumație.

COSTUMAȚIÚNE s.f. v. costumație.

Intrare: costumație
costumație substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular costumație costumația
plural costumații costumațiile
genitiv-dativ singular costumații costumației
plural costumații costumațiilor
vocativ singular
plural
costumațiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular costumațiune costumațiunea
plural costumațiuni costumațiunile
genitiv-dativ singular costumațiuni costumațiunii
plural costumațiuni costumațiunilor
vocativ singular
plural