cosaci sm vz cosaș

COSAȘ, cosași, s. m. 1. Persoană care cosește. ◊ Compus: cei-trei-cosași = cele trei stele din constelația Orionului. 2. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor, care scot un țârâit asemănător cu fășâitul coasei. 3. Pește de apă dulce, semimigrator, cu corpul fusiform, gros și cu solzi cenușii-verzui și albicioși (Ctenopharyngodon idella). – Coasă + suf. -aș.

cosac¹ sn [At: CIAUȘANU, GL. / Pl: ~uri / E: srb kosak „ușor de cosit”] (Olt) Triunghi de pământ.

cosac³ sm [At: DDRF / Pl: ~aci / E: ns cf srb kuso, bg кусо, „scurt”] Trunchi de lemn de 6 m lungime.

cosac² sm [At: ANTIPA, F. I. 145 / Pl: ~aci / E: bg косакь] 1 (Iht) Peștele de apă dulce Abramis ballerus, lung și turtit, cu solzi mici, argintiu-închis, asemănător cu plătica. 2 (Îc) ~-caraghios Cosac (1) mic, cu ochii mari. 3 (Îc) ~-corcit-cu-batcă, ~-cu-botul-turtit, ~-nemeș Cosac (1) mai mare. 4 (Fig; înv; îla) Pirpiri~ Sărac lipit.

cosaș sm [At: ANON. CAR. / V: ~aci / Pl: ~i / E: coasă + -aș] 1 Cositor. 2 (Ast; pop; îc) Cei-trei-~i Cele trei stele așezate în linie din constelația Orion Si: (pop) cei-trei-sfinți, trisfetitele, toiegele. 3 Fabricant de coase. 4 Vânzător de coase. 5 (Ent; șîc ~-mare, ~-verde) Insectă mare din familia lăcustelor, care produce un zgomot asemănător cu fâsâitul coasei Si: (reg) căluț-mare, căluț-verde, căluț-de-iarbă, căluț-de-cămp, cobiliță, cobilițariu, cosariu, lăcustă-verde, scăluș. 6 (Ent; șîc ~- mic) Căluț-mic. 7 (Ent; îc) ~-gălbiu Căluț-gălbiu. 8 (Ent; îc) ~-pestriț Insecta Dectilus verrucivorus Si: călușel, căluț-pestriț. 9 (Ent; îc) ~-roșietic Căluț-roșietic. 10 (Ent; îc) -roșu Pârâitoare (Psaphus stidulus). 11 Greieruș-de-câmp. 12 Păianjen.

cosăci vr [At: CIAUȘANU, V. / Pzi: ~esc / E: cosac¹] (Reg) A se îngusta.

coșaci sm [At: PANȚU, PL.² / Pl: ~ / E: ns cf bg косач „păros”] (Reg) Planta erbacee Astragalus Onobrychis, păroasă, cu flori albăstrii, care crește pe câmpuri și în livezi.

cusac sm vz cosac

ARAP sm. 1 🌍 Negru, om de rasă neagră: ~ul de n’ar vedea pe tatăl său și pe moșul său negru, s’ar omorî (PANN) ¶ 2 În credințele poporului, arapii apar ca doctori iscusiți, reminiscență a artei medicale arabe, vestită în evul mediu ¶ 3 ‡Arab ¶ 4 🐙 = COSAȘ (MAR.) [bg. srb. arap(ŭ), ngr. άραπής].

CĂLUȘEL¹ (pl. -șei) sm. 1 🐒 dim. CAL: și-a cumpărat un ~, cu tot dichisul de călărie CAR. ¶ 2 🐙 Insectă ce seamănă cu lăcusta; are o gură foarte puternică și cînd e apropiat de un neg, îl smulge, cu rădăcină cu tot, cu o iuțeală de necrezut: e cunoscută și sub numele de „căluț pestriț”, „căluț-roșiatic”, „cosaș pestriț”, „lăcustă-de-iarbă”, etc. (Dicticus verrucivorus) (🖼 774) ¶ 3 🐙 = COSAȘ ¶ 4 pl. 🏚 Cele două lemne orizontale pe care se sprijinește coșul morii, numite și „cai” ¶ 5 Joc popular cu lăutari.

COBILIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Lemn încovoiat, cu crestături la fiecare capăt, de care se atîrnă de o parte și de alta, cîte un coș, cîte o doniță, etc. și care se poartă pe umeri (Mold. „coromîslă” (🖼 1335): de-i ajuta să puie în spinare cobilița cu cofele (DLVR.) ¶ 2 💫 FATA-CU-COBILIȚA sau COBILIȚA-CIOBANULUI, constelațiunea Lebedei, numită și „Crucea (mare)” sau „Crucea miezului-nopții” (OT.) (🖼 1336) 👉 FECIOARĂ ¶ 3 🐙 a) = CALUL-DRACULUI; b) = COSAȘ [vsl. kobylica].

COSAȘ, cosași, s. m. 1. Om care cosește. ◊ Compus: cei-trei-cosași = cele trei stele din constelația Orionului. 2. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor, care scot un țârâit asemănător cu fâșâitul coasei. – Coasă + suf. -aș.

COSAC, cosaci, s. m. Pește de apă dulce din familia crapului, cu corpul foarte turtit lateral, cu solzii mici de culoare neagră-albăstruie pe spinare și argintie pe laturi (Abramis ballerus). Intră peste drum. Șterpelește icrele de cosac. DELAVRANCEA, H. T. 11. Pune pe foc o căldare Ca să ne faci de mîncare. Fierbe peștele sărat Și cosacul nespălat. TEODORESCU, P. P. 271.

COSAȘ, cosași s. m. 1. Om care cosește. Departe, la spatele celor patru cosași, se vedea satul Udeștilor. CAMILAR, N. II 384. În fața lor stătea pe gînduri... înfiorat de truda stearpă, Un biet cosaș cu fața. suptă. GOGA, P. 22. Pusei șaua, încălecai și mă abătui pe la cosași. HOGAȘ, M. N. 71. Iată, vin cosașii veseli, se pun rînd. Sub a lor coasă Cîmpul ras rămîne, verde ca o apă luminoasă. ALECSANDRI, P. A. 127. 2. (Regional) Nume dat unei insecte din familia lăcustelor, care scoate un țîrîit asemănător cu fîșîitul coasei (Tettigonia viridissima). Prin ierburile foșnitoare țîrîiau cosașii. CAMILAR, N. I 107. Pe prunduri, am urmărit cosași, un fel de lăcuste mărunte, cu salturi lungi. SADOVEANU, Î. A. 25. Cosașul răgușit, locuitor nevăzut al miriștii uscate, și greierul de cîmp, negru și sprinten... mai țîrîiau a arșiță. HOGAȘ, M. N. 14.

COSAC ~ci m. Pește dulcicol din familia ciprinidelor, cu corpul alungit, turtit lateral, cu solzi mici, negri-albăstrui. /<bulg. kosak

COSAȘ¹ ~i m. Persoană care cosește. /coasă + suf. ~aș

COSAȘ² ~i m. 1) la pl. Familie de insecte din ordinul ortopterelor, asemănătoare cu lăcustele, care prin mișcarea elitrelor produc sunete caracteristice (reprezentant: cosașul-verde). 2) Insectă din această familie. /coasă + suf. ~aș

cosac m. pește argintiu deschis cu solzi mici. [Bulg. KOSAK].

cosaș m. 1. cel ce cosește fân, care lucrează cu coasa; 2. Zool. un fel de locuste mari, numite așa fiindcă sărind produc un sunet asemenea cosașului.

cosác m. (bg. kosák și kosát, rus. kosátka a. î.). Sud. Un pește fluvial din neamu plăticiĭ (ceva maĭ mic de cît asta), albastru închis pe spinare, și în colo alb, cu solzĭ micĭ (ábramis bállerus). Munt. Fam. Pirpirí-cosác, pirpiriŭ, lefter, fără nicĭ un ban.

cosáș m. (d. coasă; bg. sîrb. alb. kosač, ung. kaszás. V. coasă). Lucrător care cosește ĭarba. Un fel de lăcustă mică (numită și căluț) care trăĭește pin cîmpurĭ și pajiștĭ.

cosac (pește; trunchi de lemn) s. m., pl. cosaci

cosaș (insectă, persoană) s. m., pl. cosași

cosac s. m., pl. cosaci

cosaș (insectă, persoană) s. m., pl. cosași

cosac s. m., pl. cosaci

cosaș (persoană, insectă) s. m., pl. cosași

cosac (cosaci), s. m. – Specie de pește (Abramis ballerus). Bg. kosak (Cihac, II, 73; Conev 53; DAR) sau bg. kosač (Skok 65), cf. ceh., rus. kosatka.

COSÁC (< bg.) s. n. Pește teleostean ciprinid, dulcicol, asemănător cu plătica, din marile fluvii ale Europei de Est și Centrale, avînd două specii în apele din România: c. cu botul alungit (Abramis ballerus) și c. cu botul turiti (A. sapa sapa).

COSÁȘ (< coasă) s. m. 1. Persoană care cosește. 2. Nume dat unor insecte ortoptere cu antene lungi și cu organe stridulante care produc un țîrîit caracteristic (ex. Tettigonia viridissima). 3. Pește teleostean, dulcicol, semimigrator, originar din apele Asiei de Est, de c. 60-115 cm și 7,4-32 kg, cu corpul fusiform, gros, solzi cenușii-verzui și albicioși (Ctenopharyngodon idella). 4. Pasăre mică (c. 18 cm), dăunătoare, din ordinul paseriformelor, care trăiește în Perú, Bolivia, Argentina, Chile, cu cioc puternic, ferestruit și penaj cafeniu-închis-cărămiziu (Phytotoma rara).

COSAC s. (IHT.; Abramis ballerus) (reg.) murgoi.

COSAȘ s. 1. cositor. (Un ~ a ieșit la cosit.) 2. (ENTOM.; Locusta viridissima) căluț, (înv. și reg.) acridă, (reg.) cobilițar, cobiliță, cosar, lăcustă verde, (Ban.) scăluș. 3. (ENTOM.; Locusta cantans) căluț, (Ban.) scaluș.

COSAC s. (IHT.; Abramis ballerus) (reg.) murgoi.

COSAȘ s. 1. cositor. (Un ~ a ieșit la cosit.) 2. (ENTOM.; Locusta viridissima) căluț, (înv. și reg.) acridă, (reg.) cobilițar, cobiliță, cosar, lăcustă verde, (Ban.) scăluș 3. (ENTOM.; Locusta cantans) căluț, (Ban.) scăluș.

cosac², cosacuri, s.n. (reg.) clin de lac, triunghi de pământ.

cosac¹, cosaci, s.m. (reg.) 1. trunchi de lemn. 2. pește argintiu-deschis cu solzi mici.

cosaș, cosași, s.n. (pop.) 1. specie de lăcustă. 2. greiere-de-câmp. 3. specie de păianjen. 4. numele unui cântec.

cosăci, pers. 3 sg. cosăcește, vb. IV (reg.) a se îngusta, a se strâmta, a se pupăza.

coșaci s.m. pl. (reg.) plantă ierboasă, păroasă, cu flori albăstrii.